Surprinsă astăzi, pentru prima dată în viață, nu de cerșetor, ci de un om obișnuit. Cerea bani pentru că îi furase cineva portmoneul și, nefiind din Chișinău, nu avea cu ce pleca acasă. Am realizat că nu fiecare ”om al străzii” e numaidecît un lenos, iresponsabil, un ”ipocrit” sau prost. Vorba să fie de mai puțin noroc – nuștiu… Iar întrebările la capitolul destin sau, mai bine zis, predestinație nu vreau să le accept în esență.
Spunea cineva că dacă dai bani unui cerșetor, iai pe umerii tăi povara greutății sale. Pe cît de veridic să fie – nici asta nuștiu. Și deloc nu condamn compătimirea, condam suferința, pentru că există în ochii unor oameni.
Cunosc locuri anumite care sunt ”populate” de anumiți cerșetori. Valsul lui Eugen Doga numaidecît sună în trecerea subterană de la strada Izmail, intersecție Ștefan cel Mare. Oricare nu ar fi motivul acelor oamenilor care au devenit legați de stradă, din momentul cînd se trezesc acolo, societatea îi numește ”nefericiți” și retarzi… Și o face fiecare cu atîta îndrăzneală și ură, încît uneori cred că o astfel de repulsie există nu pentru că societatea noastră se crede una înaintată și mai decentă decît este, ci pentru că toți au șanse egale de a se trezi în stradă. Ceea ce trezește o frică nebună. Numită și non-stabilitate. Sună urît.
Trăim în lumea unde promisiunea își spune primul și ultimul cuvînt, iar speranța e cea care moare ultima (și cei din stradă mor odată cu ea).
Tour around 
Eu as spune ca in cazul boschetarilor speranta moare prima. Anume ei sunt cei care nu au speranta si pesimismul si lipsa de imaginatie le este caracteristic.
Sanse egale nu exista decit moartea si impozitele in rest toti avem careva prioritati si avantaje in raport de unii fata de altii. Eu am avut o deosebita placere sa discut cu o pereche de boschetare care s-au dovedit a fi sot si sotie. Au devenit boschetari din simplu motiv ca sotia a inceput sa bea grav si sotul din dragoste fata de ea a acceptat sa fie boschetar impreuna cu ea si sa imparta soarta de alcoolic. In esenta eu am observat ca ambii erau fericiti, desigur atita timp cit aveau alcool si pentru a le mentine nivelul lor de firicire am mers si am cumparat o sticla de vodca si am bauto impreuna cu ei. S-au dovedit a fi doi intelectuali pe cinste. Aveau un vocabular demn de invidiat. In trecut el a fost o autoritate in rindul banditilor si iata ca din cauza unei femei acum e in strada dar e pe deplin fericit.
P.S.
Cred ca in aceasta viata toti suntem boschetari din moment ce ducem lipsa de bani nu stim sa pretuim lucrurile simple si dulci ale vietii.
LikeLike
Interesant… 🙂
LikeLike
Doar interesant?
Ma asteptam la o confruntare mai serioasa. Interesant e un fel de ofensa si atitudine de indiferenta.
Eu totusi mai sper ca o sa fie o replica mai detaliata si mai profunda.
Apropo citeste si comentariul vizavi de dragoste. Sper sa iti placa. 🙂
LikeLike
Nu era indiferenta, era lipsa critica de timp (ieri) pentru comentarii 🙂
Conceptia de boschetar, eu, numaidecit o vad ca intruchiparea persoanelor care au un…. gol. Nu numaidecit financiar. E suficient sa fii sarac in (cum ai spus tu) “lucrurile simple si dulci ale vietii”. In regiunea unde traiesc, chiar in imediata apropiere, “abiteaza” un grup de boschetari. Acuma-i vad mai rar, dar vara si toamna ei dormeau si traiau linga urnele de gunoi de linga camine. Puteai sa observi, daca te uitai atent, cine e in cuplu, cine e alcoolic, cine sufera si cine e obosit.
Nu cred ca era cineva totusi, fericit. Tot asa cum nu cred ca un alcoolic poate fi fericit. Sau o prostituata.
In numele dragostei e frumos sa faci ORICE, dar fericit printre gunoaie nustiu cum poti fi. Si nustiu cum poti iubi atunci cind spui persoanei dragi: sau alegi sa fii boshetar si alcoolic, sau fara mine…
LikeLike
Cam superficial si foarte cu frica te referi tu la placerile adevarate ale vietii. Totusi pentru tine dragoste inteleg eu ca se echivaleaza cu ,,time managmentul”, ,, bunastarea materiala”, ,, dragoste fata de sine” etc.?
LikeLike
Poftim?! Ma simt indignata pentru astfel de comentarii! Draga Vitalie, nici idee nu ai ce inseamna pentru mine dragostea si ce inseamna pentru mine sa iubesti si sa fii iubit! Pot chiar sa-ti spun ca nu ai nici un drept sa ma judeci la acest capitol. Sa stii ca iti permiti sa faci mult prea multe concluzii dupa niste ginduri aruncate.
Bunastarea materiala nu e dragoste. Si nici time-management nu e dragoste. Si care dragoste fata de sine?! Combini lucruri diferite.
LikeLike
Prea multe? Cam direct spus. Au am presupus tu urma sa raspunzi. Daca nu e asa cum am presupus atunci cu mare nerabdare astept un raspuns. Sunt curios sa aflu cum e.
Sa inteleg ca dragoste fata de sine nu ai? Faci totul pentru oameni si din numele altora?
P.S. Eu comentez in stil nihilist asa ca sper sa il intelegi in una din zile.
Provocator,
Vitalie Rotaru
LikeLike
🙂 Nihilismul este tendinta clara de a nega conceptiile, ideile parerile, atitudinile. Crezi ca este eficienta o comunicare cu o astfel de persoana care doar asteapta motive pentru a se “opune”?
Cred ca comentariile tale dau dovada mai mult de atitudine de provocare, asa cum ai si semnat in ultimul comentariu.
Daca exista sau a existat vre-odata cineva care a facut totul in numele oamenilor, probabil, doar Dumnezeu poate fi. Evident ca am dragoste de mine si, evident, ca deseori am facut asa cum egoista din mine spunea. Nu sunt aceste comentarii definitorii pentru mine, o spun pentru ca sa-mi intelegi pozitia.
Tu mi-ai invocat ca pentru mine dragostea se echivaleaza cu “time managment”, “bunastarea materiala”, “dragoste fata de sine”. Eu sunt sigura ca persoanele care se “hranesc” cu astfel de conceptii nu pot iubi, nu pot fi iubite si nu au de unde sa cunoasca ce e dragostea. Imi pare rau ca ai ajuns la aceasta concluzie despre mine, cu toate ca… pina la urma nu prea mult conteaza.
Sa inteleg ca asa “imagine” am creat-o deoarece atitudinea mea fata de “cuplul de boschetari” nu a coincis cu parerea ta? 🙂 Poate ca e din cauza ca sunt ferm convinsa ca, totusi, societatea in care traim ofera fiecaruia oportunitati de a se realiza, daca nu intr-o super-mega cariera de succes, atunci in cariera ordinara, trebuie doar sa depui efort, ceea ce e strain majoritatii oamenilor. Din alta parte, nu accept dragostea nereciproca. Nu o accept si gata. Mai bine sa mori, decit sa traiesti in disperare. Iar “alcoolizarea in dragoste”, totusi, nu este o declaratie de dragoste, este acelasi viciu, ca si in “orice” realitate.
LikeLike
Interesant te opui tu criticilor mele provocatoare. Preferi sa fii categorica si sa aduci argumente din ce in ce mai instabile si mai deplasate de subiect.
Dar in fine si subiectul care l-ai propus spre discutie presupune si discutie despre moralitate, adica despre valori si tendinte in societate. Pe cind tu preferi in mare parte sa te axezi pe grupuri de oamni eu ma axez pe om in general si nu il abordez ca parte din grup in cazul dat.
Altfel spus tu discuti despre moralitatea colectiva si eu despre fericirea fiecaruia in parte.
Daca ar fi sa analizam trecutul antic, medieval, renastentist, modern, contemporan observam ca pozitia valorilor, adica moralitatea este in continua schimbare si ce este azi ”time managment” miiine poate deveni ”kill managment” adica ceva inutil.
Dar cred ca in viata ta o sa fie de toate, inclusiv si ceia ce nu accepti acum o sa iubesti si o sa ai nevoie in viitor. :))
P.S. Cred ca iti lipseste putin realism, adica experineta practica combinata cu suferinta fizica (epuizare mintala si fizica).
LikeLike
Dat fiind ca am vorbint de “sanse egale”, este evident ca am avut nevoie de a vorbi generalizat despre societate, despre toti – ca parte din intreg. Atunci cind vorbesti de fiecare persoana in parte, nu mai poti face comparatie, nu?!
Comentariul tau ma lasa confuza si cu zimbet pe buze 🙂 De ce? Pentru ca nu destul ca imi spui ca “gindesc gresit”, ci si aduc argumente deplasate. De parca nu as sti despre ce vorbesc sau ce as vrea sa spun in final 🙂
Despre stabilitatea lucrurilor… nustiu unde ai vazut ca am scris asta. Nu cred ca exista ceva care ramine neschimbat (probabil, doar dragostea ideala). Am si spus ca “întrebările la capitolul destin sau, mai bine zis, predestinație nu vreau să le accept în esență” – asa ca fiecare este capabil sa-si creeze un drum “original” in fine.
De realism: nu imi lipseste. Pur si simplu nu imi place sa scriu ca un jurnalist despre ce se intimpla. Cel putin inca nu vreau sa fac asta. Spun totul ce trece prin mine.
De suferinta – merci. Sper ca ma descurc si fara ea 😉 Epuizarea e altceva – si nu fi atit de naiv sa crezi nu stiu ce inseamna aceasta stare, ca nu am trecut prin ea.
LikeLike
Apropo. Cind am facut aluzie la nihilism m-am referit la polemica. Cred ca cineva care neaga ceva nu este neaparat categoric ci mai bine spus sceptic si revolutionar vizavi de conceptiile standartizate, adica clasice. Cred ca o cumunicare cu o astfel de persoana este bazata pe logica si nu pe sentimente instinctive.
Eficienta este evidenta si este una progresista. In comunicarea cu tine eu nu tin cont de sentimente si de gen, de aia te sfatui sa nu te superi atit de precoce si sa aduci contraargumente pe masura.
LikeLike
Naiv? Eu as spune ca a fost o presupuere. Iar in realitate sunt grandoman si utopist. Is curios de unde ai reusit tu totusi sa treci prin starile mentionate? Chiar sa fi trait tu atit de intens in viata ta?
LikeLike
Nu am intentia sa te conving ca am facut-o sau nu, dar e cert faptul ca am trecut prin stari care sa te aduca aproape de “gata… nu mai pot”. Nu cred ca am trait inca maximumul din ceea ce imi este dat sa trec prin viata, dar in ceea ce priveste intensitatea: cred ca am facut-o mai intens decit colegii mei. Am riscat mai mult, mi-am asumat mai multe responsabilitati, am inceput lucruri pe care idee nu aveam cum sa le finisez si am dat tot ce am din mine pentru ca sa le fac bine.
Asta e doar inceputul… 😉
LikeLike
Mii interesant care iti sunt visele cele mari in viata? Adica ce ai fi dorit cel mai mult sa realizezi in viata ta? Daca o sa te intereseze iti spun si eu citeva planuri uraganuri………..
LikeLike
Sorry, da nu cred ca esti persoana cu care sa-mi discut scopurile. Pentru tine asta e “interesant”, pentru mine e strategic si important. Am drumul meu si o sa-l parcurg asa cum cred eu. (nu prin intuitie doar)
LikeLike
Impartasesteti scopurile si nici nu stii cine ar putea sa te ajute sa ti le adeveresti. Daca e ceva important si social cu atit mai mult ai putea sa imi spui caci ale mele tot tin de social si cine stiu unde sau cum am putea sa ne intersectam. :)))
LikeLike
Iarasi mii interesant de ce crezi ca nu sunt persoana cu care ai putea sa iti discuti scopurile? Chiar atit de secrete si inumane sa fie aceste scopuri? Sau iti este frica sa impartasi ce ai de gind sa faci din motiv ca te simti prea slaba si ai putea sa nu reusesti?
LikeLike
Hai sa zicem ca, cel putin, scriindu-mi “scopurile vietii” aici, o sa le vezi nu doar tu, ci si oricine nu ii va fi lene sa citeasca, asa ca… ma abtin, totusi 🙂 Sau poate te impartasesti tu primul? 🙂
LikeLike
Fie si asa. Dupa cum am mentionat sunt grandoman si prefer limitele. Voi prezenta doar citeva scopuri.
1. Crearea de organizatii de orice gen (nonguvernamentale, economice, politice, culturale)
2. Ocuparea a cit mai multi oameni in activitati legate de progres.
3. Scrierea citorva carti de specialitate si artistice
4. Vizitarea a cit mai multor tari si culturi
5. Inventarea a ceva util si international recunoscut
6. Obtinerea citorva doctorate in discipline diametral opuse
7. Conducerea a cit mai multi oameni si desigur ca si oferirea de cit mai multe valori, tendinte si idealuri pentru societate.
LikeLike
Ale mele scopuri sunt mai strimtorate 🙂 Defapt, nu strimtorate, ci mai exacte.
Vreau sa lucrez in cadrul unei organizatii non-guvernamentale, care sa se axeze pe politicile de tineret, in special mi-ar placea sa amplificam idea CDE-ului, sa-l punem pe picioare, astfel, ca sa devina o “cariera”, cu perspective de dezvoltare (asta in cazul in care trecem la scrierea si implemetarea unor proiecte finantate).
Reiesind din idea anterioara o sa mai adaug ca mi-as dori sa lucrez intr-o echipa puternica. Scopul meu nu este sa conduc pe cineva, cu toate ca as vrea sa fiu in fruntea echipei, dar primordial este sa stiu ca oamenii care lucreaza cu mine isi stiu lucrul si au si ei niste scopuri in viata. Vreau o echipa mica, dar deosebita prin excelenta, activism, ingeniozitate originala 🙂 De ce pun asta ca scop? Pentru ca echipa nu se va stringe de la sine, ea trebuie impulsionata, de asta si e scop, pentru ca pentru el trebuie sa lucrez.
Vreau, pentru inceput, un master bun (doctorantura mai asteapta), nu moldovenesc, dar nici nu acuma, probabil, deodata cind absolvesc. Nu pentru ca mi-ar placea sa pierd timpul, ci pentru ca inca nu sunt cu picioarele pa pamint, ca sa fac o alegere (decizie) corecta.
Vreau sa fiu cindva (nu in viitorul apropiat) proprietara a unui restaurant sau hotel. Vreau si gata! 🙂 Mai mult ma tenteaza idea restaurantului. Si chiar daca am pus smilek la acest punct, idea asta persista in capul meu de cam multisor timp.
Vreau copii. Familie. Si asta pentru mine e pe primul loc. O familie pe care o pot face fericita si in care sa fiu fericita eu.
Pe linga asta mai am alte… nici nu scopuri, dar vise. Ceva ce, nu se destainuie… 🙂
LikeLike
Apropo (important). Cind am spus ca vreau sa “amplificam” CDE-ul si sa string o echipa puternica nu am avut in vedere ca echipa din prezent nu e. Poate si e. (???!!!) Dar, tinerii astia sunt veniti cu anumite scopuri personale, pentru capatarea unei experiente personale si nu pentru a contribui la “fortificarea” clubului in sine cu luarea inc alcul a unor anumite perspective.
LikeLike
Si mi-am adus aminte inca de un vis 🙂 Vreau sa devin rector al unei universitati private cu o singura facultate. Sa fie o universitate mica de tot. Si care sa se deosebeasca prin strctite, prin obiectivitate si rezultativitate 🙂
Si inca multe mai vreau eu 🙂
Pe termen scurt, scopul meu e sa absolvesc cu brio ASEM-ul, chiar daca pentru tine, Vitalie, asta ar conta putin 😉
LikeLike
P.S. Universitatea, evident, as vrea eu sa o creez.
Apropo, asta e buna tema de un nou articol: “scopurile si visele mele” 🙂
LikeLike
Sa stii ca la unele vise de ale tale as putea sa particip prin sfaturi practice si nu numai.
Sa incepem cu clubul. Ce statut are clubul? Daca nu este O.N.G. iti propul sa il inregistrezi ca O.N.G. cit mai curind si sa ii adaugi putin la denumire si apoi sa recrutezi noi si noi membri si sa dezvolti voluntariatul. Pentru aceasta poti consulta situri de genul. http://www.ong.md. Primul pas ar trebui sa fie orientat spre statul scris al organizatiei. Daca te intereseaza mai multe detalii la acest capitol imi spui si discutam.
Vizavi de Universitate am si eu un plan similar si poate ma apuc curind sa il realizez. Idea mea esta sa nu fie discipline multe dar sa fie carti sau acces la biblioteci online si studentii sa fie obligati zilnic sa citeasca cel putin o carte si sa discute asupra ei cu profesorul. Adica studentii o sa fie ghidati de profesori si in rest sunt carti, carti si iar carti. Cred ca ar fi posibil de realizat aceasta idea curind prin intermediul unei fundatii, ong, sau poate chiar si la nivel de minister. Adica diferenta dintre mine si tine este ca eu ma voi baza pe educarea in baza cartilor si nu ma voi axa pe profesori si tu vei pune accent pe pedagogi si obiectivitate.
Daca cumva cindva o sa ne intersectam vizavi de crearea universitatii atunci posibil sa fim fondatori iar conducerea ei nu ma prea intereseaza decit in termeni de contracte, colaborari, stabilire de reguli si principii.
Un bun exemplu de astfel de universitate in MD a fost Colegiul Invizibil, poti vedea istoria acestuia online. Am fost si eu in calitate de student si am si amintiri placute.
P.S. Daca mai ai vise mari scrie si poate te ajut si la realizare lor.
LikeLike