Povestea Contrabandei

Partea bună a poveștilor este că nimeni nu te pune să demonstrezi că povestea e reală, pentru că… ea poate fi o pură exprimare verbală a imaginației autorului. Dar, poveștile învață, ne învață, din fericirea sau greșeala altora… sau… din experiență.

Erau odată, ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, trei companii auto, care transportau pasagerii pe rute internaționale. Toată lumea credea în faptul că scopul lor era obținerea profiturilor din transportarea internațională a pasagerilor. Dar una dintre companii era mai specială, mai diferită decât celelalte. Nu era vorba de comoditatea autocarelor și nici de atitudinea șoferilor. Era vorba de preț. Prețul companiei nr.3 era inferior celorlalte companii și pasagerii tot timpul cumpărau doar de la ea biletele și doar în cazul în care locuri libere nu mai erau, unii pasageri plecau la ceilalți prestatori de servicii de transport. Companiile nr.1 și 2 se tot întrebau cum face compania nr.3 să poată ține prețurile la nivel care era inferior costurilor? Se știe că în forma cea mai simplă exprimată prețul este format de cost și profit. Și, totuși, compania nr.3 avea prețuri foarte mici, dar părea profitabilă și ”managerii” companiei părea fericiți și mulțumiți de rezultatele obținute.

Într-o zi, bună sau rea, primele două companii care duceau lipsă critică de pasageri au decis închiderea afacerii și plecarea din business-ul respectiv. Și au plecat. Iar compania a treia a rămas în afacere.

Puțini sunt cei care știu secretul companiei nr.3, care deja e unica în domeniu și arie: pe lângă transportarea pasagerilor, compania nr.3 mai transportă regulat și… țigări, care-s aranjate într-un spațiu special ”amenajat” chiar sub scaunele pasagerilor mulțumiți de preț. Astfel că afacerea cu realizarea țigărilor compensează și răz-compensează pierderile cauzate de prețurile biletelor diminuate considerabil. Nenii de la vamă cred în faptul că compania nr.3 transportă doar pasageri și nici nu verifică existența unui alt ”bagaj” ascuns și secret. Iar câteodată verifică, dar despre asta din timp știu și șoferii, care au grijă când să-și ia marfa secretă și când nu.

Și m-am suit pe-o roată, Și v-am spus povestea toată!

Și m-am suit pe-o șa și v-am spus poveste-așa!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: