Smokers and non-smokers

Eu susțin orice inițiativă privind interzicerea fumatului în locurile publice. Și nu doar acolo. Ne-am săturat de fumuri! Și vreau să aduc un argument pe cât de simplu, pe atât de real. Mai mult sau mai puțin: economic.

Sistemul de asigurare medicală lucrează practic în toate colțurile lumii, cel puțin în regiunile și țările care tind spre dezvoltare socială și economică. Toate persoanele plătesc aceeași sumă lunară (procent din venituri) pentru a acoperi costurile obligatorii de asigurare medicală (nu mă refer aici la păturile sărace sau anumite excepții). Dar probabilitatea unui fumător de a ajunge la spital sau policlinică este mai înaltă decât a unui nefumător, ceea ce înseamnă că redistribuirea banilor achitați pentru asigurarea medicală de către nefumători sunt îndreptate parțial către cei fumători. Dacă e să ne uităm la cifre, atunci am vedea că volumul de cheltuieli pe care sistemul de asigurări medicale le ”investește” în acordarea serviciilor pentru fumători, care în mediu trăiesc 60-65 ani, e aproximativ același cu cheltuielile pentru nefumători, care trăiesc 70-75 ani.

Astfel, fumătorii sunt mai costisitori în termeni de asigurare a sănătății. Și folosesc pentru tratamente banii nefumătorilor. Cei însă care se pot bucura de clienți fumători sunt fondurile de pensii, pentru că, în mediu, fumătorii trăiesc mai puțin decât nefumătorii. Deci, banii achitați de către fumători până la ieșirea la pensie sunt apoi, într-o măsură mai mare sau mai mică redistribuiți către nefumătorii longevivi (aproape 10 ani diferența, în mediu). Facem concluzii.

Advertisements

8 comments

  1. Natalia,
    exista doua argumente economice pentru reglementarea fumatului: unul paternalistic (care’l prezinti in postul tau); si altul bazat pe conceptul de externalitati negative.
    Argumentul din postul tau e mai putin popular in rindul economistilor, motivul e pe la sfarsitul postului. Intradevar nefumatorii acopera o parte din cheltuielile de sanatate a fumatorilor, resurse care in loc de a merge in sistemul public de asigurare medicala ar putea fi alocate mai eficient (costul de oportunitate tinde sa fie inca mai mare in economiile unde marginal cost of public funds e superior la marginal cost of private funds).
    Insa cum ai mentionat spre sfarsit, fumatorii traiesc mai putin… Deci ei ne costa mai putin (argumentul asta e valabil pentru sistemul de securitate medicala publica in general nu numai pentru fonduri private). In literatura economica, e cam un consensus intre economisti ca beneficiile astea din urma cam anuleaza costurile legate de securitatea medicala. Costul care ramane e iarasi opportunity cost, in cei 10 ani care i-ar fi putut trai ei ar fi putut participa la viata economica…

    Insa un argument mai puternic in economie referitor la reglementarea fumatului e faptul ca un fumator produce un efect extern negativ asupra nefumatorilor fara ca acest efect sa fie compensat (prin price system) de catre fumator. Conceptu asta de “externality” a fost inventat inca de Marshall si a cunoscut un succes enorm in welfare economics prin Pigou. Ideea e ca fumatorul internalizeaza beneficiile din activitatea sa (utilitatea care o obtine din fumat) dar nu si toate costurile, fumatorul internalizeaza doar o parte din costuri care tin de sanatatea sa proprie dar nu si costul care il impune asupra altura (costuri de degradare a sanatatii, de neplacere de la fum, etc). Concluzia lui Pigou si a toti celor din ziua de azi care studiaza ‘environmental issues’ e ca ‘if price system fails the internalization of external costs then the State should regulate by imposing taxes or by command and control regulation (forbidding the activity)’.
    In ultimii ani behavioral economics prinde puteri si ei argumenteaza ca oamenii nu sint rationali, ca exista “two selves”, unul care vrea acum sa fumeze si nu realizeaza consecintele negative care vor avea loc peste cativa ani, adica pe “my future self”…
    Dar pina cand externality argument domina!

    Like

    1. Rustam, eu tot timpul am ce învăța din comentariile tale 🙂 Am înțeles tot, doar că cred că externalitățile, deși sunt compensate prin accizele impuse la comerțul cu țigări, duc la încurajarea, într-un fel, a economiei tenebre, a contrabandei cu țigări… Astfel, eficiența lor scade. Desigur că partea pozitivă sunt acumulările la buget, dar partea mai puțin bună e că aceste acumulări nu sunt suficiente să acopere costurile reale (totale) ale externalităților.

      p.s. Știu ce sunt externalitățile 😛 Asta încă la ASEM am învățat 🙂

      Like

  2. interesantă discuţie… opinia mea:

    1. argumentul cu irrationality cade. Sunt sigur ca fiecare din noi cunoaşte pericolele fumatului şi atunci când trag din pipă o fac absolut conştient.

    2. argumentul cu accizele cade şi el. Singurul efect va fi creşterea economiei subterane şi diminuarea calităţii tutunului pentru a atenua impactul asupra preţului. De fapt ar putea avea succes doar în ţările avansate economic, unde calitatea instituţiilor şi, respectiv, administrarea fiscală este una bună.

    3. statul nu trebuie să o facă pe moralistul şi să impună asemenea restricţii, ci să lase la discreţia oamenilor care, per ansamblu, ştiu ce e bine şi ce e rău.

    4. sistemul educaţional primar poate ar trebui să-şi asume o parte din responsabilitate pentru informarea tinerilor despre pericolele fumatului. Atât.

    Like

  3. Adrian, referitor la (1) nu e atat de simplu. Axioma rationalitatii nu e destul de puternica, dar si behavioral economics nu e inca destul de dezvoltata sa sustina ca sintem irationali. Daca sustii ca esti fully rational atunci = your preferences are stable over time, ceea ce empiric a fost demonstrat ca fals, preferences changes over time and there can even be a cognitive dissonance (your brain can hold conflicting ideas, e.g. fumatul e daunator, dar uite ca toti fumeaza si vreau si eu…). Deci argumentul cu irrationality e mult mai complex, dar aceeasi remarca ar fi valabila si pentru cei care striga in gura mare ca nu sintem rationali, i.e. argumentul cu rationalitatea e mai complex decat ne fac ei sa credem.
    Referitor la (2) nu insasi existenta efectelor externe justifica interventia statului. Uite la Coase, 1960; Buchanan, 1978 printre cei mai importanti care au demonstrat ca insasi existenta efectelor externe nu justifica regulation. mai mult ca atat, regulation poate fi si self-regulation care in multe cazuri e mai eficienta decat top-down regulation.
    La (3) si (4), zici ca statul nu trebuie sa-l faca pe moralistul si in (3) zici ca sistemul educational poate avea un rol aici… Cine e sistemul educational? nu tot statul? deci iarasi revenim in (3)..
    @Natalia, efectele externe nu sint compensate prin accize. Statul nu face refunding din accize spre nefumatori. Mai mult ca atat compensarea e imposibila, aici ar fi nevoie de un super planner care ar putea calcula toate external MARGINAL damages… ceea ce e imposibil, costs are subjectiv!

    Like

    1. Rustam, cred că am atins un subiect demn de dezbateri la o bere 🙂

      ceea ce vreau sa mentionez este ca sistemul educational nu poate fi neaparat statul, dar daca si este, asta nu e deloc regulation la care m-am referit in postul anterior.

      dar referitor la irationalitatea noastra… sunt o multime de studii empirice care arata ca desi comportamentul indivizilor poate devia cateodata de la ceea ce numim noi rational (ceea ce este inca vag definit, dar asta e un alt subiect de discutie), pe termen lung cu totii suntem rationali. sper ca no sa-mi adunci argumentul lui Keynes in acest caz 😉

      Like

      1. Aduc eu argumentul lui Keynes 😀 😛 In the long run we are all dead.
        Si apropo, referitor la ceea ce a(t)i scris mai sus: poate ca e rational sa fim irationali… (?!)

        Like

  4. nu-ţi face faţă citându-l pe Keynes 🙂

    ai dreptate, câteodată este mai raţional să fii iraţional: atunci când costul obţinerii informaţiei depăşeşte beneficiile anticipate şi căutarea informaţiei devine useless din punct de vedere economic. Bias-ul ăsta cognitiv are o denumire, pe care eu din păcate am uitat-o 🙂

    Like

    1. Ai dreptate, doar ca nu e bias, e Heuristics, atunci cand in procesul de decision-making utilizez short cuts si rules of thumb. Poate fi rational si economically efficient, insa nu tot timpul.
      referitor la long run rationality, numeroase studii empirice arata ca “there are systematic deviations from rationality”. Insa fiabilitatea rezultatelor e cam slaba..
      Parerea mea e ca putem aplica ‘the law of demand” la cazul rationalitatii: atunci cand costul eroriii e mare, decision-making process will be more rational.
      Partizan al rationalitatii, eu totusi abandonez ipoteza stabilitatii preferintilor, ceea ce inseamna (pentru mine) ca there is heterogeneity in rationality among individuals and in time…

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: