Paște Fericit! din Praga

Chiar dacă tematica religioasă, credința este o temă de discuție care aprinde focul și face să iasă pară, ar trebui să fie recunoscut că lumea de astăzi nu este mai credincioasă decât strămoșii noștri de câteva sute de ani în urmă. Dar o tradiție neobișnuit de curată și frumoasă este totuși păstrată.

Cu mult înainte, oamenii aveau sărbători deosebite, care se repetau ciclic, fie anual, fie la 7 ani, fie la 40 de ani (în dependență de regiune și în dependență de ce tradiție vorbim) și care presupunea ca omul să-și ierte toți dușmanii, să ierte datoriile celor care nu își pot permite să le întoarcă, să lase boabe neculese de poamă în vie pentru cei săraci, fie să întoarcă înapoi proprietarilor săraci pământurile luate cu forța.

În religia creștin ortodoxă astfel de sărbătoare, acum, e Paștele. Indiferent dacă ții post sau nu, dacă mergi la biserică regulat sau doar o dată pe an, dacă știi o rugăciune sau le știi pe toate – sărbătoarea asta e semnul unui nou început, a unuia mai curat și mai plin de lumină. Pentru că credem că în ziua de Paști Cineva a dat maximum posibil pentru a ne ierta de păcatele noastre.

Și anume pentru că e o sărbătoare frumoasă, îi felicit pe toți prietenii, colegii mei și le spun… Vă iert! 🙂 Glumesc 🙂 Paște fericit! Mi-i dor de toată lumea rămasă în Moldova și-mi pare rău că e primul an în care nu voi merge la Biserica bunicii mele sau în orașul natal să sfințesc pasca și să mă trezesc brusc la 5 dimineața de la aghiasma rece cu care preotul te spală de toate visele și așteptările zădarnice! Voi să mergeți la biserică, să mergeți! 😉

p.s. Știu că e devreme venită felicitarea, dar dispar pentru o săptămână pentru meritata vacanță de primăvară! Așa, deci: Sărbători Frumoase!


Advertisements

6 comments

  1. Nătăliţa, pentru că mi-am imaginat că sunt şi eu în lista celor cărora ai adresat cuvintele de mai sus (foarte frumoase!), nu vreau să întârzii cu mulţumirile! Îţi mulţumesc din suflet pentru aceste cuvinte frumoase şi îţi doresc şi eu sărbători luminate, cu multă pace şi linişte sufletească, siguranţă şi încredere în ziua de mâine şi în forţele proprii, sănătate, fericire, noroc şi multă voie bună. De asemenea, să ai cât mai mule vise împlinite alături de cei dragi, iar persoana iubită să te inunde mereu cu surprize frumoase! Să fii fericită, pentru că meriţi!!!

    Like

    1. Mulţumesc mult, Tatiana, pentru cuvintele frumoase! Paşte Fericit! 🙂

      Like

  2. Liolicika · · Reply

    Mersi Mult Natalia, iti urez si tie un Paste Fericit plin de lumina si Iubire.:)

    Like

    1. Merci, Liolicika! 🙂 Sărbători frumoase şi ţie! Şi sper că ne vedem la vară!

      Like

  3. Natalia, mi-a plăcut foarte mult filmuleţul. Vizionându-l, m-am gândit, ce frumos ar fi să se adune cât mai multă lume în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, cu multe microfoane, de exemplu, la 27 august, când vom marca 20 de ani de independenţă… Sau… ASEM va împlini, în septembrie curent, 20 de ani de la fondare. Ce-ar fi să se adune cât mai mulţi studenţi (dar poate şi profesori) în scuarul de lângă havuz şi să se interpreteze imnul ASEM??? Cred că ar fi foarte frumos!!! Şi nu cred că ar fi atât de greu de organizat!

    Like

    1. Cred că ar fi foarte frumos. Astfel de activităţi sau acţiuni parcă unesc oamenii, îi aduc mai aproape unul de altul… Asta atât de mult lipseşte cetăţenilor din ţara noastră!…

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: