Oameni cu care mă mândresc

Astăzi, Ambasada Republicii Moldova în Praga şi Facultatea de Studii Sociale de la Universitatea Charles, la care îmi fac eu studiile, a organizat o întâlnire a studenţilor moldoveni (şi nu numai) cu domnul Iurie Leancă, actualul Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene a Republicii Moldova. Eu demult am auzit de faptul precum că domnul Leancă ar fi un bun politician şi diplomat. Astăzi am avut ocazia să-l cunosc mai îndeaproape şi să-mi întăresc atitudinea.

O engleză perfectă, un vocabular bogat, o ţinută diplomată, răspunsuri explicite şi directe. Foarte plăcut impresionată de prestaţia acestuia şi de atitudinea pe care o are. Pare să fie o persoană care ştie bine care e situaţia, ce face acum şi ce trebuie să facă în viitor. Dar asta e o caracterizare foarte generală. E una, poate, din situaţiile în care aş spune că persoana mi-a lăsat o impresie foarte bună fără ca să am o definiţie ca atare pentru ce anume m-a impresionat.

Mă mândresc cu aşa concetăţeni care muncesc pentru Moldova! Aşa oameni merită să fie la putere. Asta o spun fără nici o implicaţie politică, deşi oricum am votat cu PLDM.

Şi… mulţumesc mult domnului Ştefan Gorda pentru organizarea evenimentului!

Advertisements

10 comments

  1. E un demnitar model pentru ceilalti. Intr-adevar merita tot respectul. Probabil cel mai bun ministru de externe pe care l-am avut vreodata. Am facut cunostinta acum cand a venit in Paris. Ma bucur ca ai ramas impresionata de dumnealui

    Like

    1. Natalia Bejan · · Reply

      Da, chiar am rămas 🙂 Mai ales că e unicul ministru sau ex-ministru care după întâlnire mi-a mulţumit pentru întrebare 🙂 Chiar de multe ori am auzit de dumnealui, dar doar acum, în Praga, am avut ocazia să-l cunosc. Şi-mi pare bine de cunoştinţă!

      Like

  2. De obicei, când suntem în electorală (iar noi, în Moldova, am făcut deja din electorală un fel de tradiţie :), împreună cu soţul examinăm listele partidelor concurente. Aşa a fost şi la alegerile din 2009. Ba mai mult, din listele prezentate, încercam să vedem, din fiecare echipă, cine şi la ce minister ar fi bun. Din start, am constatat că Iurie Leancă e cel mai bun pentru Externe. Şi acum îmi dau seama că nu am greşit, cu afirmaţia de atunci. Sunt şi eu de părerea că este cel mai bun ministru din actualul guvern, dar şi din Filat-1 (aici, laş mai adăuga, fără pretenţii politice, pe Valeriu Lazăr).
    Imaginaţi-vă, cum ar fi dacă toţi miniştrii noştri ar avea prestaţia lui Iurie Leancă! Atunci, chiar nu ne-ar fi ruşine să afirmăm că trăim în Moldova şi că avem o conducere bună.
    Natalia, încearcă să transmiţi acest mesaj dlui ministru – la sigur, îi va plăcea.

    Like

    1. Natalia Bejan · · Reply

      Tatiana, eu aceste cuvinte i le adresasem domnului Leanca la intalnire! 🙂 I-am spus ca consider reusitele ministerului de Externe cele mai frumoase performante din intregul nou Guvern pe care-l avem in tara. Dupa care i-am adresat o intrebare. La final, in partea neoficiala, domnul Leanca mi-a multumit pentru intrebare 🙂 Nu si pentru comentariu 😀 Dar, il merita! 🙂

      Like

      1. Ei, pentru comentariu… s-a simţit, poate, un pic, timid… 🙂
        Dar chiar este un om foarte deştept!

        Like

      2. Natalia Bejan · ·

        Da 🙂 Ei… cat ii spuneam de respectul meu fata de reusitele ministerului oricum dumnealui dadea multumit din cap in sens de multumesc 🙂 Asa ca nu m-a simtit deloc ofensata sau ignorata 🙂

        Like

  3. dar mai concret? despre ce s-a discutat, ce intrebari au fost in sala, obiectivele, rezultatele asteptate? Intreb pentru ca stii doar ca nu forma conteaza dar continutul in primul rand!

    Like

    1. Natalia Bejan · · Reply

      Mai intai domnul Leanca a facut o prezentare a situatiei relatiilor internationale a Moldovei cu UE incepand cu 1991 pana in prezent. Cel mai important e ca a vorbit despre tarile care ne sustin direcat si clar aderarea la UE, a vorbit despre intrevederile lui de saptamana asta, inclusiv si de intalnirea de vineri (20 mai) care urmeaza sa aiba loc la Berlin intre Vlad Filat si Angela Merkel, de la care domnul Leanca asteapta rezultate.

      Intrebarile din sala au fost foarte variate. Au fost intrebari multe despre Transnistria, chiar si eu am intrebat la acelasi subiect. Am intrebat daca se prevede divizarea datoriilor externe a Moldovei si Transnistriei, pentru ca e o tema care ne face de cap si ne pune in situatie incomoda. Domnul Leanca a spus ca la moment optiunea asta e vazuta ca una foarte potentiala de a fi curand implementata. Vor fi, cel mai probabil, divizate datoriile, nu si activele companiei, adica oricum ramane a Moldovei, doar ca ceea ce ei vor trebui sa plateasca nu va mai fi achitat din bugetul Moldovei.

      Au fost intrebari cu referire la comertul cu UE, mai exact un barbat care comercializeaza vinuri moldovenesti in Cehia a cerut interventia Ministerului in interzicerea intelegerilor companiilor straine cu companiile moldovenesti, prin care companiile straine refuza importul de vinuri de la alte companii, decat cele cu care are acorduri “secrete”. Domnul Leanca deja a vorbit de lacunele in procesul de transparenta in asa gen de business, dar a mentionat ca acest subiect e mai mult in competenta Ministerului Economiei. Interesant a fost detaliul mentionat de Leanca la capitolul cat de dependenti ramanem de oricine altcineva si nu UE: exportul de vin in Belarus e mai mare decat tot exportul de vin catre toate tarile din Uniunea Europeana.

      Au mai fost intrebari despre cerintele de calitate ale UE si cat de realizabil e implementarea acestora la noi, in Moldova, tinand cont ca asta ar apasa multi productori (de ex, multe companii moldovenesti nu pot exporta oua naturale, pentru ca nu corespund conditiilor UE: cum sunt crescute gainile etc). Mai concret s-a referit si la un potential proiect investitional pentru energie alternativa la Ungheni, despre care domnul Leanca a spus ca nu are nici o sansa de implementare atat timp cat conditiile acestuia nu corespund normelor UE, dar idea e ca acest proiect a fost refuzat peste tot in UE, din aceleasi motive de necorespundere, asa ca Moldova urmeaza sa dea (sau deja a dat) acelasi raspuns negativ doar pentru ca conditiile UE deja sunt prioritare si pentru noi.

      Au mai fost intrebari la capitolul coruptie, drepturile cetatenilor, vize pentru strainii care vin in Moldova, accesul la granturi straine pentru Moldova etc.

      Au fost si intrebari mai stranii ca, de exemplu: cand anume Moldova va adera la UE?…

      Nu sunt jurnalista de profesie, dar sper ca am reusit sa raspund macar partial la intrebarile tale 🙂

      P.S. Una dintre solutiile generate de vizita la Praga a ministrului nostru a fost facuta publica de Unimedia, putin exagerat, dar oricum promitatoare:
      http://unimedia.md/?mod=news&id=33944

      Like

    2. Natalia Bejan · · Reply

      Raspunsul meu in comentariul precedent este mai mare decat intreg articolul postat 🙂

      Like

  4. STRAJERUL · · Reply

    acest domn Leanca est contra Re-Unirii noastre cu Romania, si ne minciuneste cu niste aderari iluzorii la UE. Populism. oricum a declarat ca va demisiona in dec.2012.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: