La Italia. Sorry, în Italia.

De ceva vreme, cuvântul vacanţă se asociază numaidecât cu ceva activ, în mişcare, nedormit, obosit, dar nou, entuziasmant şi inspiraţional. Aşa a fost şi vacanţa asta de vară. Vacanţă de-a dreptul italiană, deşi cu început german şi final austriac.

Italia e o ţară extraordinară. Cu oameni energici în comunicare, care prin gesturi spun mai mult decât prin cuvinte. Care demonstrează prin fapte (meniuri) că-s buni bucătari, că au pizza tare bună. Care demonstrează că pasta poate fi într-atât de variată că chiar mâncând doar pasta zile la rând, de fiecare dată ai impresia că e o bucată absolut diferită de precedenta. Iar oraşele, asta e discuţie aparte. Să le luăm pe rândişor.

Verona. Câteva ore îţi sunt suficiente pentru a o explora, mai cu seamă pentru că e foarte compact şi are practic o singură atracţie de excepţie: casa Julietei, la care cea mai mare bucurie e să pui mâna pe sânul statuiei Julietei, să-ţi faci aşa o poză şi să ignori absolut gândul că alte zeci, dar poate chiar şi sute de mii de oameni au exact aşa poză, exact în aşa poziţie, exact în acelaşi loc. Intrarea la balconul Julietei e gratuită, doar că foarte limitată în termeni de ore.

Florenţa. Florenţa-i frumoasă. S-au întipărit două atracţii turistice în memorie: podul plin de cămeruţe şi buchisit cu flori şi Biserica Santa Maria Novella, de o mărime şi arhitectură impunătoare. În Florenţa ca nici întrun alt oraş vezi pe stradă artişti încercând să te impresioneze prin ceva anume. Cupidoni şi filosofi cu care să faci poze, induşi care-şi cântă religia, muzicieni, pictori şi aşa mai departe. Florenţa-i talentată.

Roma. A trebuit să ajung tocmai la Pantheon, peste vreo 2 ore de walking independent tour, ca să-mi dau seama cât de vechi e oraşul ăsta, cât e de veche istoria lui. Asta a fost palma care m-a trezit. Roma nu are miros, spre deosebire de alte oraşe. Praga, de ex., miroase a oraş vechi, e un miros specific, un miros de câteva sute de ani. Roma, însă, e atât de veche, încât miile de ani au şters oricare miros. Nuştiu de ce mi-am imaginat eu că Colliseo e mai mare, asta a fost dezamăgitor, dar nu prea tare. Cel mai frumos e monumentul dedicat lui Vittorio Emanuele II, un monument enorm. Tot numele lui e purtat de cea mai fancy stradă din Milan, apropos, şi cea mai scumpă. Un alt apropos, la 50 km de la Roma e litoral, Marea Tiraneană. Asta o spun pentru orice eventualitate, să nu mai păţească cineva că stă pe litoral şi nu ştie ce mare are în faţă. Să mă ierte profa de geografie.

Veneţia. Într-un oarecare sens Veneţia pentru mine e cireaşa de pe tort, dar n-are nici gustul, nici forma cireşei. În Veneţia sunt doar câteva parcări, la intrare de pe marele pod care uneşte continentul de insule. De-acolo o iai pe jos. Am savurat din plin să-mi duc în tupikuri turiştii-colegi! Gondolele, apa, strădulicele, podurile, bisericile, iarăşi gondolele, iarăşi apa, iarăşi podurile… Ah! Veneţia… Fingers Crossed ca să nu ajungi niciodată sub ape! Şi Fingers Crossed încă o dată ca să ajung acolo încă de multe ori… P.S. În prima jumate de oră, în Veneţia, am întâlnit 2 grupuri de români şi un moldovean de la Nisporeni, de la care am cumpărat magnete de frigider şi care s-a oferit să ne spună unde-s localurile în care merg localnicii şi despre care turiştii ştiu mai puţin. De-am fi stat mai mult în oraş, recomandările lui ar fi fost extrem de utile.

Fiecare dintre aceste oraşe are ceva specific, ceva ce le determină caracterul şi le pun trainic în memoria turiştilor ca destinaţii speciale. Aşa cum am început, aerul italian e unul special, aer de munte şi de mare, de pizza şi de caşcaval. Aer pe care cu cât mai mult îl inspiri, cu atât mai mare e pofta s-o faci din nou. Mai vreau.

Advertisements

5 comments

  1. Natalia Bejan · · Reply

    trebuia sa mai mentionez ca Roma e cea mai ieftina destinatie dintre toate orasele vizitate 😉

    Like

  2. Natalia, mi-a plăcut foarte mult “descrierea Italiei” semnată de tine. Recunosc sincer: nu am fost niciodată ÎN Italia, dar, după ce am citit rândurile scrise de tine, mi-am dat seama că îmi doresc foarte mult să rătăcesc pe străzile vreunui oraş italian. Şi nu în calitate de “lucrător” de-al nostru, ca majoritatea celor care se află acolo, ci doar ca turist. Pentru că de lucrat… tot în Moldova vreau să lucrez… 🙂 aşa, din naivitate…

    Like

    1. Natalia Bejan · · Reply

      Mie mi-a placut foarte mult Italia. Si trebuie sa recunosc ca am intalnit foarte multi moldoveni acolo. Chiar de ziua mea de nastere am fost la o familie de moldoveni acasa, care ne-au servit cu o zeama moldoveneasca asa cum scrie cartea! 🙂

      In ceea ce priveste natura, orasele si asa mai departe – e indescriptibil, o frumusete nemaipomenita: munti, mare, istorie, mancare, gesturi… intr-un cuvant: Italia 🙂

      Like

  3. AfriendOfAfriend · · Reply

    De fapt, circula o vorba printre moldovenii din Italia, si anume:

    “Italia e o tara extraordinara, dar are un mare defect: stau italienii acolo” 🙂

    Oricum, felicitari pentru experienta frumoasa.

    Like

    1. Multumesc frumos! 🙂 În ceea ce priveşte italienii, uneori aveam impresia că nu sunt suficient de mulţi. Am întâlnit foarte mulţi moldoveni, foarte mulţi români 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: