Dor de-o toamnă…

Deja e noiembrie, iar eu așa și n-am văzut unde-i toamna… decât pe pozele care aduc a Moldova.

Praga a fost mai puțin darnică de culoare tomnatică. Aerul rece, modestia soarelui care zgârcit și rar se arată și cerul posomorât descurajează orice încercare de a ieși din casă. Și-așa-i de trist pentru că știu că iarna are degrabă să vină, și-n locul impresiilor calde despre o toamnă plină de culori va fi un loc gol în memorie, de parcă aș rata o toamnă din viața mea… și nu-a chiar așa de multe toamne în viața unui om…

Nici nu-mi mai dau seama că au trecut atâtea toamne de când nu mai văd cum merge viața la sat toamna, în Moldova, la bunica… Culegerea poamei… mustul dulce din poama proaspăt stoarsă. Apoi vinul… Bruma de dimineață. Apoi livada din grădină plină cu mere, apoi culesul merelor… și eu cu fratele meu (…dor și de el…) nemulțumiți că suntem puși la munca grea de a strânge o căldare de mere, tot amânam responsabilitatea asta până când întunericul se lăsa afară…

Apoi, strânsul ciupercilor cu mămica când găseam pălării frumoase de ciupercuțe înșirate pe pământul umed și acoperit de frunze uscate…

Atâtea lucruri dispar odată cu… dezvoltarea asta a noastră. Nu… desigur că dezvoltarea, urbanizarea nu e un lucru rău, dar atâtea avem de pierdut.

Văzusem câteva zile în urmă un reportaj în care se prezenta întro lumină șocantă faptul că oamenii de la sate sunt nevoiți încă să-și încălzească  sobele cu lemne și tezîc pentru a se încălzi. Dar… e o atmosferă cu totul alta în casă, lângă sobă și pe sobă când auzi focul în vatră trosnind, când fugi pe glod afară după mai multe lemne și revii în grabă în casă, plouat, dar cu căldură în brațe.

Ahhhh…

Advertisements

4 comments

  1. Nătăliţa, dragă, frumoasă descriere a sentimentului de dor de toamnă… Cred că măcar toamnele sunt mai frumoase aici, în Moldova, or, în ultimul timp, ounctul ăsta de pe harta lumii, numit Moldova, este numai împroşcat cu critici… fie de cei rămaşi, fie de cei plecaţi…
    Te asigur că vor fi încă multe-multe toamne în viaţa ta. Şi nu contează unde anume te va prinde acest minunat anotimp al belşugului, important e să te prindă cu dispoziţie bună şi cu multă dorinţă de a înfrunta frigul iernii…
    Vei fi, într-o toamnă, şi acasă. Şi, la sigur, acea toamnă te va prinde în splendida rochie de mireasă…
    Fii fericită! 🙂

    Like

    1. Natalia Bejan · · Reply

      🙂 Mulțumesc, Tatiana!

      Like

  2. Napocel · · Reply

    Drumoasă postare, cald descris! Îmi place!

    Like

    1. Natalia Bejan · · Reply

      Mulțumesc, cred că ai zărit printre rânduri căldura toamnei ce mi-a lipsit atât de mult în acest an… 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: