Întrebări de căutare… împletite cu gânduri trăsnite, din Praga

Rapiditatea schimbului de informații, network-urile enorme, cumpărături la mega-hyper-market-uri, procurarea biletelor avia online, era fast food-ului, acces la transport public, acces la studii, utilizarea telefoanelor mobile, internetul etc. Există extrem de multe lucruri care ne-ar părea, și probabil așa și e, că sunt menite să ne ușureze viața. Ne mai mult timp, ne mărește oportunitățile. Și ne face mai fericiți.

Iar în acest contextul calculat și bine-gândit, totuși sunt momente pline de lipsă de împlinire. De parcă toată artificialitatea creată nu e nicidecum substituibilă sau măcar complementară așteptărilor noastre în privința a ceea ce este libertatea de a fi parte dintr-o societate, libertatea de a face alegerea corectă…

Dacă aș spune că sunt printre cei care și-ar dori să aibă curajul întro zi să lase telefonul mobil, laptopul, obligațiile de studii etc., și să plece undeva departe întro țară săracă de care alții poate fug – probabil aș părea dusă cu pluta. Dar momente cu astfel de doleanțe există. Nu mă refeream la Moldova, mă refeream la să mă duc acolo, undeva…

Simplu exemplu, cel al economiei. Precizarea care trebuie făcută de la început e că ea, da… îmi place. Deși nu tot timpul înțeleg rostul derivărilor de câteva pagini. Acestea, știu eu, nu duc la reducerea sărăciei în lume. Nu aduce nici măcar un zâmbet nimănui, nu crește pensia cuiva. Chestii mecanice, pe care învățăm să le facem pentru că anumiți oameni cred că acest lucru ar putea fi la un anumit moment util. Și continuăm să derivăm, în așteptarea momentului mare…

Alt gând trăsnet e să devin profesor. Profesor de clasă liceală, într-o localitate din Moldova, departe de Chișinău. Și am impresia că o astfel de contribuție ar fi mai frumoasă, decât… altele. Să interacționezi cu oameni, să le dai carte, să vezi cum îi faci deștepți, să crești împreună cu ei… Și poate că simpatia mea pentru o astfel de profesie este pentru că am profesori de acest fel pe care îi admir și consider contribuția lor la creșterea mea ca personalitate mai mare decât contribuția altora.

Alt gând trăsnet e să fac voluntariat până la capătul zilelor, deși aș muri de foame cu certitudine. Voluntariat oriunde. Fie un spital, fie un ONG de micro-creditare din India, fie… să fac sondaje prin Africa, să împart haine la săraci, să fac mîncare pentru ei.

Și iată-mă ajunsă la intersecție de gânduri. Între o lume rapidă, tehnologizată și crescândă, eu uneori vreau să micșorez pasul, pentru că apare întrebarea dacă direcția mersului meu este corectă.

Cel mai interesant în acest context este că dacă aș fi întrebată (stupida, dar frecventa întrebare) ”Unde te vezi peste 5 ani?”, aș ști ce să răspund, cu o marjă de eroare relativ mică, cred eu. Cineva s-ar dezamăgi în răspunsul meu, pentru că ar fi destul de vag, iar pentru mine e suficient de îngust și strâmt. Dar cel mai probabil e că dacă aș fi întrebată, nu aș răspunde. Pentru că e o chestie personală – viitorul, tot așa cum e și trecutul. De ce ar trebui să existe vreo diferență?

De ce simt că merg pe un drum strâmt? Pentru că aici, la Praga, îmi lipsește nebunia. Nebunia pe care mi-o dădea chiar ASEM-ul. Da-da. Studenți, întâlniri, organizarea săptămânală a ședințelor Clubului de Discuții Economice ASEM, tremuriciul din genunchi pentru enorma responsabilitate de organizare Miss ASEM când doar cu o zi înainte de concurs știi cine, ce, unde și când. Și tot asta paralel cu un job part-time.

Acum tot timpul e dedicat lecțiilor, lecturii, scrierii, căutării de date pe internet, pregătirii de examene și teste.

Ce bine că vin sărbătorile… Și, deși zic că aștept sărbătorile care presupun întâmpinarea noului an, dar mai ales nașterea Domnului, înserez mai departe o poezie care m-a tulburat de fiecare dată, un pic ateistă, dar mai mult o poezie de căutare. Așa cum e dragul meu, irepetabilul Blaga.

PSALM

O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă,
Dumnezeule, dar ce era să fac?
Când eram copil mă jucam cu tine
şi-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie.
Apoi sălbăticia mi-a crescut,
cântările mi-au pierit,
şi fără să-mi fi fost vreodată aproape
te-am pierdut pentru totdeauna
în ţărână, în foc, în văzduh şi pe ape.

Între răsăritul de soare şi-apusul de soare
sunt numai ţină şi rană.
În cer te-ai închis ca-ntr-un coşciug.
O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea
decât cu viaţa,
mi-ai vorbi. De-acolo unde eşti,
din pământ ori din poveste mi-ai vorbi.

În spinii de-aci, arată-te, Doamne,
să ştiu ce-aştepţi de la mine.
Să prind din văzduh suliţa veninoasă
din adânc azvârlită de altul să te rănească subt aripi?
Ori nu doreşti nimic?
Eşti muta, neclintita identitate
nu ceri nimic. Nici măcar rugăciunea mea.

Iată, stelele intră în lume
deodată cu întrebătoarele mele tristeţi.
Iată, e noapte fără ferestre-n afară.
Dumnezeule, de-acum ce mă fac?
În mijlocul tău mă dezbrac. Mă dezbrac de trup
ca de-o haină pe care-o laşi în drum.

Advertisements

11 comments

  1. Draga mea, te admir ca pe un om a carui frustrare existentiala o inteleg si o impartasesc (coincidenta face sa avem si acelasi backround profesional: economicul dar cred eu, si aceeasi structura spirituala prin care filtram oamenii si lucrurile). Deseori ma regasesc in gandurile pe care, spre deosebire de mine, tu ai curajul sa le asterni… Ce pot sa-ti spun ca te fac sa-ti recapeti increderea in omul care esti?.. Fii fericita ca te dedici studiului intens – acesta ne poate ajuta sa acoperim nevoia descoperirii unei teorii valide pe care sa ajungem mai apoi sa o aparam cu toata puterea de care dispunem (si prin prisma careia sa reflectam realitatea care ne inconjoara). Orice alegi, urmeaza-ti visul cu consecventa, cu daruire (stiu ca ai resursele interioare necesare), cu ambitia-ti caracteristica si mai asteapta-te la astfel de momente de “jos garda” pentru ca drumul e pavat cu sacrificii si transpiratie.. O data ales, nu te uita inapoi! Regretele sunt un “pasiv” din “balanta de plati” a vietii, costuri de oportunitate asumate (aici e nevoie sa te afli pe pozitii rationale solide!).. Te stiu puternica, antrenata in efort intelectual, un om de o calitate umana rara.. Am certitudinea ca vei reusi in orice vei face, alege cu intelepciune.. Costuri non-monetare la beneficii monetare sunt cele care in cele mai multe cazuri, deterioreaza frumusetea existentei..
    Bon chance, Natalie! 🙂

    Like

    1. Simona, m-ai lăsat fără cuvinte… mulțumesc mult! Te cuprind! 🙂

      Like

  2. Ce frumos ai spus “sa le dai carte”…

    Like

  3. Cit de putin ii trebuie unui profesor pentru a se simti implinit-depasirea de un fost elev. Eu te pomenesc de foarte multe ori, te dau exemplu, iar ieri, in niste clipe de nostalgie, am privit filmul de la intilnirea cu Iachim, fragmentul unde cu Iraida l-ati inscenat pe Creanga si Eminescu… Bravo!!!

    Like

    1. Natalia Bejan · · Reply

      Larisa Dmitrievna, și pe mine mă apucă dorul și nostalgia de foarte multe ori! Îmi lipsiți enorm de mult și sper că generațiile noi nu vă dezamăgesc așteptările. Chiar dacă spun că sper la asta, în adâncul sufletului tare îmi mai pare bine să știu că am putut să lăsăm o urmă în amintirea dumneavoastră pe care cei noi poate chiar dacă o lasă… o lasă mai altfel decât am făcut-o noi. Vă cuprind cu dor! Și degrabă ne vedem! 🙂

      Like

  4. Si mie mi-o placut articolul! Am si eu asa porniri, sa las totul si sa ma duc. Sunt fericita ca am posibilitatea uneori sa fac asta, macar pe putin timp. Si voluntariat si binefacere. Mai in scurt suntem pe-o unda 🙂 In Praga tot parca nu-i viata din Chisinau unde aveam atitea activitati… E altfel. Viata noastra e asa cum ni-o facem noi 🙂

    Like

    1. Natalia Bejan · · Reply

      Of, Rodica 🙂 Nu ma mai simt singura pe lumea asta 🙂 🙂 🙂 Daca treb undeva ceva prin Praga de facut voluntariat, sa-mi spui! 🙂

      Like

  5. … moment de respiro din haosul social… 🙂

    … probabil, toţi oamenii în intimitatea lor au momente în care îşi pierd eu-l, au momentele lor de criză existenţială… Au dor de ceva/ cineva, le pare rău de anumite lucruri, îşi doresc să se întoarcă în trecut cu tot cu vârstă şi preocupări, simt un gol inexplicabil pe care încearcă să-l umple căutând răspunsuri la întrebări “mici”, apoi la întrebări tot mai “mari” care de fapt nu au răspuns.

    liniştea sufletului – în această rezidă, cel puţin după mine, impactul deciziilor pe care le luăm în viaţă…

    Like

  6. Daniela, cum scrii tu… poti face copy si paste pe blogul tau 🙂 Comentariul asta merita sa fie un articol aparte 🙂

    Like

  7. Marina · · Reply

    Imi imaginez cit de mult iti lipsesc activitatile pe care le organizai si le sustineai la ASEM. Eu de multe ori ma intrebam de unde are fata asta atita energie, timp – tu le reuseai pe toate. Sincer te invidiam un pic, deoarece eu sunt o fire absolut contrara tie. Respect!

    Like

    1. Îți mulțumesc, Marina 🙂 Era un entuziasm care venea… nici eu nu știu de unde 🙂 Dar rămân acum cu amintiri deosebit de frumoase, mai cu seamă pentru că toate activitățile și evenimentele organizate m-au ajutat să… cresc 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: