Test pentru identificarea vârstei creierului

Felul în care fiecare om gândește deseori diferă mult față de felul în care o persoană de vârsta respectivă ar trebui să gândească. Fie din cauza experiențelor diferite, fie din cauza atitudinii diferite, gusturilor, impresiilor, așteptărilor etc. Nu prea cred în relevanța jocurilor care vin să-ți arate vârsta prin participarea la teste intelectuale virtuale. Dar e atât de relaxant 🙂 (la o zi de descărcare după studii intense pentru examene)

Brain Age Test, deși arată deloc aranjat și gândit din punct de vedere de design, mi s-a părut totuși interesant. Mai interesant mi s-a părut faptul că dacă reiai joaca, vârsta presupusă a creierului – crește. De aceea cred că prima joacă ar fi cea mai relevantă 🙂 Regula e simplă. Click pe start, după care, trecând de numărătoarea inversă pe ecran (3, 2, 1) apar câteva cifre (pentru mai puțin de o secundă) și apoi dispar, iar în locul lor rămân spații goale. Regula e să memorizezi cifrele și să presezi spațiile goale în ordinea crescătoare a cifrelor deja dispărute. Jocul e scurt, nu ia mai mult de un minut.

Joc plăcut celor curioși 😉 Brain Age Test

P.S. Ne dorim un creier cât mai deștept, deci bătrân, deși în suflet ne dorim să rămânem mereu… tineri 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: