Amintiri despre Eminescu și despre cea care mi l-a arătat pe Eminescu

Ziua de 15 ianuarie e scrisă-n calendar cu un roșu dublu-pronunțat, pentru mine. Exact 5 ani în urmă, în dimineața acestei zile moderam împreună cu colegii mei de clasă, la liceu, un mini-concert-dedicație pentru două personalități. În scena improvizată era toată clasa, iar admiratori – doar profesoara noastră surprinsă.

Eram clasa a XII-a, cei mai mari din liceu. Și, deși făceam studii la profil real, obiectul care i-a marcat pe majoritatea din noi (din lipsă de modestie pot să spun că pe mine în special) a fost limba și literatura română.

Așa a fost să fie că profesoara noastră s-a născut în aceeași zi cu Mihai Eminescu sau, cum glumeam noi, Eminescu s-a născut în aceeași zi cu dumneaei. Și pentru astfel de personalități am făcut un program artistic care, și acum țin minte, a făcut profesoara să stea pe tot parcursul prezentării în picioare, cu mânile ascunzând fața.

Dacă vorbesc despre Eminescu, nu pot să nu vorbesc despre doamna Grubîi, profesoara care mi-a deschis cartea și m-a făcut să citesc. Profesoara care îmi făcuse genunchii să tremure în primele săptămâni de predare, pentru că întreg raionul știa bine de exigența dumneaei. Profesoara care, apoi, m-a făcut să iubesc cuvântul, să iubesc cartea și să văd dincolo de carte și cuvânt… sensul special și mesajul.

Toată dorința mea de acum de a deveni cândva, în viitor, profesoară se datorează celor 3 ani de liceu, celor 3 ani de limbă și literatură română (deși, cu studii în economie și finanțe, de la o universitate bună, europeană, cineva ar spune că e nebunesc să mergi, în final, să predai limbă și literatură română într-un liceu dintr-un oraș careva din Moldova).

Acum, recitind lucrările pe care le scriam cândva (de exemplu: 1, 2, și 3), resimt aceeași dragoste, pentru același Eminescu, pentru aceeași profesoară… (și, deși nu se încadrează în context, îmi amintesc de Blaga, al meu Blaga…) Iar dorința mea de a fi aproape de ei îmi pare firească. Deși, dacă e să vorbim de Eminescu, Blaga sau alți poeți, scriitori și filosofi români… e atât de straniu să spui uneori că ți s-a făcut de ex. un dor de Eminescu și asta fără ca să fi avut vre-odată șansa de a-l zări… Probabil, versurile-i au spus și spun atât de mult, încât am putea nebunește crede că știm cine e Eminescu. Îl cunoaștem fără să-l fi cunoscut.

Fără data de 15 ianuarie, noi, românii (…și punctum…) am fi avut mult mai puține lucruri de care să fim mândri. Am fi avut mult mai multă negreață în noi, pentru că nu am fi (știut că suntem) talentați. Am fi avut mult mai puțină dragoste, pentru că nu am ști de dragostea de care ne-a învățat Eminescu și la care… nu am fi ajuns dacă nu ar fi fost îndemnul profesorilor de a deschide cartea…

P.S. La mulți ani, draga mea profesoară!

Advertisements

11 comments

  1. Trecator · · Reply

    E tare frumos cind elevii ramin cu impresii bune despre anii de liceu si mai ales cind acesti ani se dovedesc a fi utili in viata. Cred ca cu asa profesori merita sa te mindresti, tot asa cum si profesorii au cu ce se mindri cind vad elevii cu… Scaun la cap.

    Sanatate!

    Like

    1. Aveti dreptate! Amintiri frumoase 🙂

      Like

  2. Iraida · · Reply

    …Chiar dacă au trecut 5 ani, cred că dacă ar trece și 10, și 20 de ani, tot cu aceleași retrăiri vom rămîne ca și atunci… La fiecare cuvînt care cît de puțin îmi aduce aminte de acele clipe dragi… Îmi apar fiori în burtică pentru prima și unica astfel de “dragoste”!

    La mulți ani!

    P.S. Foarte frumos, sor-mea!

    Like

    1. Puuup! 🙂

      Like

  3. …si sper ca 10 si 20 nu vor trece la fel de repede ca acesti 5…

    Like

  4. Citind, imi dau seama ca orice cuvint are o valoare aparte pentru tine, pentru mine…pentru noi…realistii ! Cite se pot ascunde intr-un singur om…O profesoara ce ne-a marcat pe toata viata…Citind nu poti sa nu lacrimezi…Bravo draga mea…Si iti multumesc pentru sentimentele si emotiile reamintite …

    Like

    1. Mariuta, da sa-ti mai reamintesc si de cele mai nebunatice si expresive momente poetice – cred ca le tii minte 🙂 Off, frumos a mai fost, sper la Intalnirea cu Abs. sa avem ocazia sa ni le reamintim pe toate :*

      Like

  5. Cineva · · Reply

    Anii de liceu sunt sau ar trebui sa fie o baza pt personalitate. E frumos sa nu uiti sa le spui multumesc celora care si-au adus contributia corespunzatoare. Cartile si cei care ne-au facut sa le citim sunt comori de nepretuit car teebuie valorificate, pentru ca datorita lor noi crestem si devenim cineva.

    Like

    1. Adevărat!

      Like

  6. Larisa · · Reply

    Lacrimi dulci şi emoţii retrăite. Doamne, ce noroc am avut că mi-ai trimis aşa copii! Cine oare poate să se laude ca mine? Poate doar Mara lui Slavici “Copii ca ai mei n-are nimeni.” Nu-mi ajung cuvinte să vă mulţumesc. Vă iubesc. Un profesor e nimeni fără elevii săi. Eu am avut pur şi simplu noroc. Şi doar atît. Vă mulţumesc că aţi fost(şi veţi fi totdeauna) ai mei… Chiar nu-mi ajungeţi… Şi mi-i dor, dar sînt mîndră, nevoie mare, că sînteţi unde sînteţi…

    Like

    1. Nouă ne e și mai tare dor de dumneavoastră! Vă cuprind cu dor MARE!

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: