Lucrările Mele: Pensule, Culori și Puncte

Am făcut Școala de Arte din Dondușeni. 4 ani i-am trăit și crescut acolo… la etajul 3 al casei de cultură din orășelul meu natal. Profesoara mea, una dintre puținele persoane care m-au inspirat să văd cât de frumos poate fi (făcut) frumosul, era doamna Lucovețchi.

În încăperea luminoasă, dar care nici vara nu era răcită, nici iarna încălzită, zeci de elevi veneau fie din dragoste proprie, fie la insistența părinților (pentru ca până la final tot din dragoste proprie s-o facă), pentru a învăța să aranjeze cât mai frumos culori și forme în foaie.

Deși, după absolvirea Școlii de Arte și după absolvirea liceului, am mers pe drumul economiei, pictura, la fel ca și literatura artistică română sau școala de muzică, rămân a fi unele dintre cele mai frumoase amintiri despre cum am crescut eu.

În vacanța de iarnă din 2012 am decis să pictez (din nou), mai ales că m-am ales de la Moș Crăciun cu un cadou de toată frumusețea, setul de tot-ce-am-nevoie pentru a picta. Prima mea lucrare pare să fie gata, iar în zilele ce urmează o punem în ramă.

În primul rând, un mulțumesc mare Marianei Ș. care mi-a recomandat recent să folosesc… o farfurie obișnuită în loc de foaie de probă. M-am convins că e mult mai econom și comod. Farfuria nu absoarbe apa și nu irosește nici gram de culoare.

În al doilea rând, un mulțumesc mare criticului meu, Adrian, care cu mare entuziasm s-a avântat să mă ajute să obțin un rezultat final cât mai… demn de pus în ramă.

Lucrarea nu am inventat-o din cap și nici nu am desenat-o privind la peisajul real. Deci, cine crede de cuviință, să o numească plagiat, dar să mai și țină cont de faptul că fiecare punct e punct de-al meu pe care l-am făcut așa cum îl văd eu și nu cum autorul-mamă l-a văzut.

Aș fi încântată să văd/citesc o critică sănătoasă.

Într-un final, acesta e rezultatul… tehnica – punct, lucrată în acril.

Advertisements

14 comments

  1. Foarte frumoasă pictură. Ai mult talent, felicitări!
    Și mie îmi place să fac schițe, dar în ultimul timp, am neglijat mult această activitate. Lipsă de timp..
    Să nu renunți niciodată la desen, prin el se naște frumosul.

    Like

    1. Îți mulțumesc foarte frumos! Eu am revenit la pictură după… ani buni de absență. Sper de acum încolo să am mai mult timp să dedic acestei ocupații. Te încurajez și pe tine să faci la fel 🙂

      Like

  2. Marina · · Reply

    Si totusi, care este titlui sau denumirea tabloului?

    Like

    1. Bună întrebare. Denumirea originalului e ”Pommiers en Fleures”, tradus din franceză ca… ”Copaci în Floare” (cu sens de înfloriți).

      Like

  3. Iaca asta chiar ii ceva nou pentru mine……eu te stiam ca economist,bravo tie si mult mult succes.Tine-o tot asa mai departe

    Like

    1. Mulțumesc mult! 🙂 Cred că și economiștii ar trebui să aibă un hobby mai relaxant, ca să-i readucă pe pământ, pentru că uneori e chiar necesar 😀

      Like

  4. tare frumos!!! Imi place ca sunt culori asa vii!!!! Cindva desenam si eu

    Like

    1. Mulțumesc! Iar de tine, cred că când desenai, mai și cântai în același timp 😛 🙂

      Dacă mai reușesc să fac măcar 1-2 lucrări în același ton de primăvară, aș putea și pe ele să le aduc la sărbătoarea mărțișorului 😉 să se alăture expoziției de primăvară 🙂

      Like

  5. Frumos.
    (paletă, poantilism)

    Like

    1. Mulțumesc. Nu știam de termenul de pointillism. Dat search. Deja știu 🙂

      Like

  6. rubylika · · Reply

    foarte frumos cred ca ai ochi de artist

    Like

    1. nu știu dacă e chiar așa, dar oricum mulțumesc 🙂

      Like

  7. Natalia, dragă, asta da noutate pentru mine! Ia mai ştiu unii oameni să fie “secretoşi”…
    E bine că nu renunţi la pasiunile tale de cândva…

    Like

    1. Da cine-i secretos, Tatiana? 🙂 Nu știu, nu știu… 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: