Lucrările Mele: Madone d’apres Carlo Dolci (Broderie)

Pornisem să brodez lucrarea respectivă cu mai bine de jumate de an în urmă. Nu e vorba că mi-ar fi luat prea mult timp să lucrez la ea, dar am abandonat la anumite etape finisarea ei și doar acum, cu câteva zile înainte de a reveni acasă (…degrabă de tot!), în Moldova, și amintindu-mi că promisesem mămicăi să-i aduc lucrarea gata – am finisat-o.

Poartă numele de Madone D’Apres Carlo Dolci, brodată pe canva cumpărată cu imaginea imprimată. Lucrarea în original poate fi găsită aici.

Culorile le-am ales eu, după părerea mea, pentru ca să fac lucrarea mai vie și mai plină de culoare decât așa cum a fost gândită ea în original. Probabil chiar avea dreptate Grigore Vieru când spunea că în artă, ca și în război, trebuie să mergi pe drumul tău ca să învingi.

E broderie în cruciuliță simplă, în 2 ațe. Iată și rezultatul.

Și dacă tot e și Madona femeie, mi-am amintit niște versuri din poezia Eva de Lucian Blaga…

[…] femeia ascunde sub pleoape o taină
şi-şi mișcă geana parcă-ar zice
că ea ştie ceva,
ce noi nu ştim,
ce nimenea nu ştie,
nici Dumnezeu chiar. 

Advertisements

7 comments

  1. foarte frumos bravo

    Like

    1. Mulțumesc 🙂

      Like

  2. rubylika · · Reply

    Natalia, imi place cum te exprimi dar am o obiectie referitor la denumirea lucrarii si mentiunile despre aceasta:
    Madona are alt nume pentru crestini ortodocsi si anume Maica Domnului, si inca ceva Madona nu este femeie este fecioara si e grav sa afirmi ca Maica Domnului este femeie, aceasta aducind a hula impotriva lucrurilor sfinte. Atentie: omul care nu tine cont de asta isi atrage anatema bisericii (blestem). Sper ca esti ortodoxa. Daca da ma bucur mult si cred ca omul are tot ce are doar prin mila Domnului nu ca a meritat, deaceea daca ai facut 2 facultati si multe alte studii dar nu-ti cultivi credinta degeaba esti destept, degeaba esti frumos, degeaba te-ai nascut. Mare pericol pentru cei chemati care risca sa nu fie alesi!
    Sper sa nu te superi!
    Doamne ajuta!

    Like

    1. Referitor la denumirea lucrării, nu am inventat-o eu, era denumirea pusă de compania care produce astfel de materiale cu desenul pictat, pentru ca apoi să fie brodat de-asupra.

      Referitor la ”hula impotriva lucrurilor sfinte”… să nu par ridicolă, dar nu cred că biserica sau Dumnezeu ar aduce blesteme. Asta ar fi cazul doar dacă ne întoarcem la Vechiul Testament și uităm de cel Nou. În plus, eu nu m-am referit la Maica Domnului, ci la Madona, identitatea căreia, în fond, nu mă interesează… ca să fiu mai clară în indiferența-mi.

      Nu am pentru ce mă supăra, să nu vă supărați dvs.!

      Like

  3. Marina · · Reply

    Lucrarea e superba si poezioara de Blaga i se potriveste de minune! Ma implic si eu in discutie – de parca o fecioara nu e parte feminina, deci femeie.

    Like

  4. poti sami dai schema lucrarii ca so pot face si eu ….. te rog!!

    Like

    1. Aş face-o cu plăcere, dar schema era desenată pe material, am brodat peste desen, aşa că într-un fel… schema e pierdută.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: