Каждый Раз как в Первый Раз sau Despre Avioane

Înainte de zbor zic cu voce tare că am niște presimțiri stranii. Încercarea de a da mai multe detalii despre presimțirea mea eșuează. Nuștiu, am niște… presimțiri stranii… Apoi îmi aduc aminte că m-am culcat la 1 și m-am trezit la 4, pentru ca să fiu la timp la aeroport. Îmi dau seama că am dormit doar 3 ore noaptea și-mi mulțumesc presimțirile mele stranii cu explicația unui somn nesăturat. Rămân mulțumită că am o oarecare explicație.

Trecem controlul. Vedem paralel că trece controlul și toată echipa de zbor. Pilotul e prea tânăr. Prea tânăr. Poate nu are experiență suficientă?… Dar oare știe cum să acționeze în caz de pericol? Mă liniștesc cu idea că poate nu e pilotul cursei mele. Poate al meu e mai bătrân. Sper că e mai bătrân.

Cu câteva minute înainte de ambarcare pasagerii sunt informați că, din motive tehnice, decolarea se va reține. Problema va fi rezolvată cât de curând posibil. Se anunță o reținere a ambarcării de 10 minute. Semn rău să fie? Nici nu am urcat la bord și deja avem probleme tehnice.

Ajunși la bord, pilotul își cere scuze pentru reținere. Zice că problema tehnică s-a rezolvat. Nu funcționa bine sistemul de alarmă anti-incendiu. Mă liniștesc cu idea că nu e chiar strașnic dacă nu ar funcționa acesta. Bine că nu era vorba de ceva mai grav: cade o roată, nu se închide ușa, sistemul de dirijare nu lucrează, nu este aer în avion… Apoi îmi dau seama că dacă ar fi incediu în avion și am muri cu toții, din cauza nefuncționării sistemului anti-incediu, cutia neagră nu ar înregistra informația și pământenii nici nu ar ști de la ce am murit.

Dar s-a rezolvat. Dacă se întâmplă ceva, dacă murim, se va ști de la ce am murit.

Decolăm. Când avionul e deja la înălțime însoțitoarea de bord informează pasagerii că apa pentru băuturile fierbinți este înghețată și ne vor putea oferi doar băuturi reci. Își cere scuze.

Să fie oare un semn rău? Vroiam un ceai. Dar mă liniștesc cu idea că primul zbor e unul scurt, iar eu mor de somn. Aș fi băut un ceai fierbinte să mă încălzesc, dar mă încolăcesc în schimb să reușesc să trag un semi-pui de somn.

Nu pot dormi. Mă uit pe fereastră. Mă gândesc dacă aș sări de la așa distanță cu parașuta. Zic un nu clar. Mă tem că parașuta nu s-ar desface la timp. Și… Babah!

Apoi mă gândesc (un gând care-mi vine de fiecare dată când zbor) de ce în avion nu sunt parașute? Pentru orice eventualitate. Găsesc zeci de argumente și las gândul. Mă liniștesc cu idea că, cel puțin pânăcând, nu trebuie să sar nicăieri.

Nu e prima dată când zbor cu avionul. Dar de fiecare dată (как в первый раз) devin mult mai superstițioasă decât sunt atunci când picioarele mi se află pe pământ. Și nu e vorba de panică. Nu, niciodată nu fac panică. Dar de fiecare dată dezasamblez toată informația și fiecare detaliu îl supun unei interpretări paralele, pe care chiar gândurile mele le spun în șoaptă, pentru că s-ar putea să fie semne rele.

Am ajuns cu bine. Final fericit.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: