Eu nu am știut că Turcia este una dintre țările din care provin lalelele (și nu, de exemplu Olanda, unde lalelele de facto au fost importate). Am aflat acest lucru pregătindu-mă pentru vacanță și aflând că în luna aprilie Istanbulul e invadat de milioane de lalele în floare. Zic asta, pentru ca să încep descrierea […]

Sincer, nu îmi ajung cuvinte să exprim toată magia reflectată în opera de artă a Danei și Mihaelei Lucovețchi (http://lookovetzki.com/), pentru care le voi fi recunoscătoare pentru totdeauna. Eu am avut un vis. Visam să am o rochie de mireasă a mea, pe care să o păstrez într-o ladă cu cele mai prețioase (sufletului) lucruri pe care […]

Am scris pe scurt cu ceva timp în urmă despre complicii la organizarea nunții noastre. Acum vreau să-i iau pe rând, pentru că pozele extraordinare făcute de Artur Roscolotenco îmi permite acest răsfăț, iar oamenii care au muncit la organizare merită să fie știuți (plus, portofoliul lor contează). Am fost norocoșii care au apelat la serviciile […]

Unul dintre primele desene animate pe care le-am privit (și apoi re-privit de zeci de ori) a fost The Beauty and The Beast. O scenă mi-a fost întotdeauna special de dragă, impresionantă, imposibilă… și anume, scena în care Belle (the Beauty) primește în cadou o incredibilă bibliotecă. M-am gândit că o asemenea frumusețe nu poate exista […]

În virtutea jobului pe care îl am, mi se întâmplă din când în când să ajung în țări pentru care sunt mai puțin pregătită din punctul de vedere… al turistului informat. Înainte de a ajunge în Albania, eu nu știam nimic altceva despre această țară decât faptul că (1) ar avea multă mafie, (2) Moldova […]

Portretul lui Dorian Gray e fascinant. Cu toate acestea, am finisat lectura cărții doar din a doua încercare. Prima – s-a soldat cu plictiseală după doar câteva pagini răsfoite, iar a doua – cu nedumerire (de unde ar fi putut apărea plictiseala atunci?) și impresii generale contradictorii, dar, finalmente, indiscutabil – frumoase. Oscar Wilde încearcă să […]

Spre deosebire de ghinionul pe care l-am avut atunci când am mai mers cu prietenii în călătorii, de această dată vacanța a curs fără incidente imprevizibile și/sau neplăcute. Nu am stricat frigidere, nu am împins mașina prin glod și nici nu s-a stricat aceasta, nu am rămas blocați la oră târzie într-un oraș străin, fără transport […]

I bellowed those sad songs/ of/ 3 decades past/ locked in the bathroom/ because I didn’t knew I didn’t/ belong anywhere/ especially/ being accepted as a/ big American/ writer. (in “dog times”) Spre deosebire de marea majoritate a scriitorilor și poeților care lasă amprentă în conștiința cititorului în urma lecturii, Charles Bukowski nu este numaidecât […]

Așteptările de la romanul lui Nicolae Dabija, din careva motive inexplicabile, erau mici. Dar eram curioasă și oarecum provocată de Irina să citesc anume acest roman, cu atât mai mult că deja aveam cartea (primită în dar). Acum, după ce am încheiat lectura, o pun alături de favorita mea dintotdeauna, “Povara Bunătății Noastre” de Ion Druță și […]

“N-am venit să țin un discurs” m-a făcut să-l plac pe G.G. Marquez mult mai mult decât o făceam până acum. “Un veac de singurătate”, citit în 2014, e cartea cu care trăiesc (grație impresiei puternice post-lectură și faptului că Marquez a decedat când eu îi citeam cartea…), deși nu aș cita-o printre favoritele lecturi, ca […]

Ultimii câțiva ani îi închei cu ferma convingere că un așa an ca cel de-abia încheiat nu voi mai avea niciodată, ca intensitate, ca multitudine de schimbări, ca realizări, călătorii. Din fericire, 2014 face parte și el din această categorie, categorie din care mi-aș dori eu să facă parte fiecare an din viața mea. Am […]