Astăzi am fost la concertul din Palatul Național dedicat sărbătoririi Zilei Limbii Noastre. Și, așa cum a adăugat unul din cei ieșiți în scenă, ar fi bine ca Ziua Limbii să se transforme în sărbătoarea Limbii Române…
Bătrânii vorbesc mai mult moldoveneasca. Părinții, chiar și ai mei, vorbesc rusa. Iar copiii: împletituri din rusă, engleză, franceză, română… Suntem unica țară care sărbătorește ziua limbii și tot unica care nu știe ce limbă, defapt, vorbește… Nu în zădar a plâns și cerul azi pentru limba pe care noi, cică, o avem.
Tour around 
Natalita, toti oamenii (din Moldova, desigur) care au gargauni in cap, stim ca limba noastra este cea romana. Numai ca mi se pare, totusi, artificiala problema denumirii limbii. Daca nu ar fi “dezbatuta” aiurea, cu timpul, ar dispare insasi problema, de la sine.
Azi, Moldova se confrunta cu probleme mult mai grave decat denumirea limbii: numai cele din economie cat fac!!!
P.S. Sper sa nu fiu hulita pentru acest comentariu.
LikeLike
Eu sunt de acord, dar anume pentru ca limba e trasa in toate partile te simti strain vorbind o limba straina in tara ta. Desigur ca alte probleme sunt mai importante… sper sa se rezolve toate pe rand… dar multe-s si, probabil, randu-i mare 🙂
LikeLike
Mie mi se pare străină limba pe care o foloseşti tu în comentarii, cea fără diacritice. Dacă tot îţi pasă de soarta limbii, atunci fă efortul de a te obişnui s-o scrii corect, pentru că nu-i mare lucru să activezi tastatura adecvată din Windows şi s-o foloseşti. În acest fel vei fi un exemplu pentru ceilalţi, care vor înţelege că trebuie să scrie peste tot cu diacritice, nu numai în anumite situaţii. Ce părere îşi poate face un străin despre stilul tău de a scrie? O să creadă că tu scrii de fapt în două dialecte ale aceleiaşi limbi, unul scris cu diacritice şi altul fără…
Mai e o chestie străină în limba scrisă de tine, anume folosirea lui “sunt” şi Â. Cuvîntul “sunt” este latinesc, nu românesc, el a fost băgat cu forţa în limbă în secolul XIX, înlocuind cuvîntul românesc “sînt”. Iar litera  este o literă absolut inutilă, care a fost şi ea inventată tot în secolul XIX în scopuri de lăudăroşenie prostească şi mincinoasă. Mă mir că în Basarabia se preia stilul de a scrie cu  şi sunt, stil care nu face altceva decît să complice şi să înstrăineze limba. Stilul românesc adevărat este cel cu Î/sînt, care nu este o invenţie a comuniştilor, aşa cum se minte cu neruşinare, ci se folosea încă de cînd a fost introdusă scrierea cu alfabet latin. Dar citeşte mai bine discuţia de pe forumul Softpedia ca să afli cum scrierea cu Â/sunt a fost reintrodusă în 1993 doar pentru a face uitat colaboraţionismul academicienilor cu comuniştii între 1948-1990.
http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=454379
LikeLike
Dragă Axel,
A scrie fără diacritice nu numaidecât înseamnă a scrie greșit. Nu e asta problema limbii din Republica Moldova. Și nici măcar nu e asta diferența dintre română și moldovenească. Nu o folosesc ca apărare, dar: marea parte a utilizatorului internetului scriu fără diacritice și nu cred că vreun român careva nu înțelege româna fără diacritice. Iar un străin, oricum, nu va înțelege nimic din din româna cu, nici din cea fără diacritice.
Mai mult decât atât: o bună parte din cunoscuții mei scriu cu â în loc de î, iar… discuțiile de pe forumuri nu par chiar convingătoare. Atunci când (ex-)profesoara mea de limbă îmi va spune să fac modificarea: o voi crede și o voi face. Planific s-o vizitez chiar săptămâna asta.
Tare mi-aș dori ca aceste 2 greșeli ”mortale” să fie unicele care înnegresc româna mea.
P.S. Merci, totuși, pentru observația cu diacriticele. Cred că e mai frumos să scrii cu ele, decât fără. Dar de  și ”sunt” nu mă las. Cel puțin încă.
LikeLike
Sarutmainile, scuze de deranj. Despre problema limbii sunt de acord cu Tatiana, si mi-am exprimat opinia in lungul comentariu inserat deja la ultimul articol, cel despre referendumul boicotat… Cat despre cantec, uluitor, minunat, plin de parfumul zarilor si de farmecul departarilor ! Ce strigat sublim si inaltator de durere !! Se inabusa, din pacate, in desertul infinitei si tristei indiferente fata de limba romana chiar a celor din Bucurestiul decazut, in care cu plictiseala maxima imi depan inca viata… O limba romana stalcita aici, asa cum am spus si in comentariul lung de dincolo, si cum spune si Natalia, stalcita de anglicisme (prefer termenul englezisme din cauza modului stricato-gresit de a le pronunta si utiliza). Multumesc mult pentru atentie si pentru inserarea acestui superb cantec de aducere aminte a darului celui mai de pret al parintilor nostri: limba, in cazul nostru, romana.
LikeLike
Pentru Natalia si Axel, scuze de deranj… 1. nici eu nu scriu cu diacritice, pot exista conflicte de versiune si, in loc de literele cu diacritice, apare o insiruire de coduri, ce strica tot cuvantul… 2. formele de scriere si forma “sunt”, au fost decise, nu stiu pe ce baze, caci nu mi-au fost explicate, de Academia Romana, asa incat le accept, daca vreau sa accept legea, caci normele acestei institutii au caracter legal in Romania. 3. pana pe la mijlocul anilor ’90 din sec. trecut (XX) se folosea metoda comparativ-istorica pentru determinarea diferentei dintre limba-dialect-grai, pe baza careia, in mod cert, si pe baza bunului simt, nu putea exista limba moldoveneasca; tocmai din cauza acceptarii evolutiei unei limbi s-a trecut acum la metoda evolutionista si autodeterminista, prin care orice popor are dreptul, prin institutiile sale reprezentative, in cazul acesta al Academiei, sa defineasca singuri ce limba sau ce dialect vorbesc – stiu ca aceasta implica noile realitati politice si, de multe ori, revizioniste – insa asta e, in trecut stiinta avea alte baze, acum altele, in viitor vor fi altele criteriile de studiu… Cat priveste evolutia limbilor, se constata, inca de la inceputul sec. XX o tendinta de asimilare a limbii scrise de catre cea vorbita, care tinde sa devina mereu limba oficiala – asa se face ca si in Romania, desi, imediat dupa Unirea Principatelor de la 1859, capitala a fost pt. 3 ani la Iasi, iar normele limbii oficiale au fost cele ale graiului moldovenesc, desi aceasta stare s-a mentinut si dupa 1862, cand capitala s-a mutat la Bucuresti, in cele din urma argumentul politic si economic al centrului tarii a invins, azi graiul muntenesc fiind baza limbii literare romane. In privinta tendintei limbii romane din Moldova de Est, desi a avut perioade artificiale de alterare dupa 1945, asa cum si forma “sunt” a fost reintrodusa artificial in Romania – dupa parerea mea, in contra tendintei limbii ca teorie cunoscuta si asumata de Academie, a mentinut unele forme de a pronunta prezente si in Moldova de Vest, cea din Romania, introducandu-se, in acelasi timp, la greu, cuvinte rusesti, multe necesare pentru acoperirea unor notiuni tehnice noi, pe care le introducea treptat noua administratie sovietica si necunoscute anterior. Vandalizarea romanei o fac si romanii de la noi, care ne terorizeaza cu englezisme fara nici o baza, pentru multe notiuni pentru care avem deja termeni pe care ii uitam din lipsa de educatie si cultura economica si tehnica. Limba vorbita azi in Moldova de Est tinde clar sa nu mai fie un grai, ci un dialect al limbii romane, dupa metoda comparativ-istorica, insa, daca educatia de acolo pretinde ca acel idiom e o limb separata, numita impropriu fie si moldoveneasca, intrucat in Moldova de Vest toti stiu ca vorbesc romana, atunci, conform noilor norme lingvistice internationale, suntem nevoiti, din pacate, sa o recunoastem ca atare, in ciuda faptului ca nici o academie din lume, in afara de cele ale fostei URSS, nu sunt pregatite sa accepte un asemenea grad de artificialitate in lingvistica, ce contrazice bunul simt, pe care se itemeiaza orice observatie stiintifica riguroasa. La aceasta ruptura de azi contribuie tocmai lipsa acestui neam de a se defini in trecut, chiar si in momentul 1812, cand Moldova de Est a fost rupta de Imperiul Rusesc din Moldova dependenta de Imperiul Turcesc, chiar prin Pacea de la Bucuresti. Criza de identitate, valahi, moldoveni, rumini, etc, si faptul ca in trecut am fost inversunati aparatori ai alfabetului vechi slav pentru limba noastra pentru a fugi de latinismul austro-ungar, fiind acum ferventi aparatori ai scrierii latine, pentru a fugi de influenta slava pregnanta ruseasca, nu ne da, din punct de vedere istoric, vreo sansa. Insa conteaza constiinta si autodefinirea azi si realitatea evidenta in definirea nationalitatii si idiomului vorbit. Cred ca Romania ar trebui sa ceara ca, daca Republica Moldova isi defineste numele ca atare si limba ca atare, sa isi modifice numele in Moldova de Est si in limba moldo-romana, de exemplu, pentru a evita in viitor orice idee a vreunui politician de acolo, sustinut de o putere rusa renascuta, de a emite vreo pretentie repet, viitoare, asupra partii de vest a acestei provincii geografice si istorice. In privinta limbii, cred ca academiile din Romania si Moldova ar trebui sa se separe de lupta politica si sa fie neutre, aratand adevarul: e aceeasi limba, inca, in esenta, in ciuda elementelor artificiale. Din pacate pentru Moldova de Est, faptul ca evolutia limbii vorbite acolo e prea noua, i se acorda statutul de dialect, nu de limba separata, insa, in viitor, daca evolutia merge in sensul acesta, putem avea convingerea ca va redeveni grai al limbii romane. Numai in Transnistria cea din 1924 se putea vorbi, strict lingvistic, deja de o limba separata, chiar transnistreana, nu moldoveneasca, intrucat fusese aplicata artificial in partea podolica, nu avea nici o legatura cu provincia Basarabia de atunci, gresit definita astfel de statul roman. Din acest punct de vedere, limba vorbita si azi in Transnistria se va separa de limba romana si se va putea defini ca o limba separata, cu un lexic romano-rus, ceea ce, prin alte parti se numeste fie pidgin, fie creole. Chiar si amestecul ruso-norvegian din Insulele Svalbard se numeste chiar asa, idiomul ruso-norvegian, nicidecum svalbardeza sau altceva. Faptul ca si azi autoritatile de la Chisinau au dificultati in definirea limbii se inscrie in incapacitatea istorica a romanilor de a se autodefini, de a stabili o identitate durabila. Chiar aceasta e cauza pentru care si suntem separati azi, in ciuda altor motive aparente. Scuze pentru lungul comentariu si multumesc pentru atentie.
LikeLike
Ba da, tocmai că a scrie fără diacritice înseamnă a scrie greşit, pentru că litera A desemnează în română doar sunetul A, nu şi sunetul Ă, pentru care există o literă separată. La fel pentru S, T şi I, care desemnează doar aceste sunete, nu şi pe Ş, Ţ sau Î. Scrierea fără diacritice induce un grad mare de imprecizie în limbă, inclusiv la nivelul verbelor, unde în cazul multor verbe nu se mai ştie care este prezentul şi care imperfectul (“arată” şi “arăta” nu sînt scrise corect în forma “arata”, care nici măcar nu există în română). Şi nu e vorba numai de imprecizie, ci de înstrăinare de-a dreptul, pentru că în forma fără diacritice apar o groază de cuvinte care nu există în limba română, de exemplu “fara” nu există, există doar “fără”.
Bineînţeles că scrierea fără diacritice nu este problema cea mai mare a limbii folosite în Basarabia. Ea este o problemă generalizată în toate teritoriile unde se vorbeşte limba română şi de fapt o problemă generalizată a multora din cei care folosesc limba română, inclusiv cei care trăiesc în străinătate. Dar este o problemă uşor de rezolvat, care nu ţine de chestii politice, economice, culturale, administrative sau mai ştiu eu ce, ea ţine doar de voinţa fiecăruia de a scrie corect.
Nu numai tu te plasezi în spatele argumentului că limba română poate fi înţeleasă fără diacritice, în fapt toţi cei care nu scriu cu diacritice folosesc acest argument fals pentru a-şi justifica dezinteresul pentru scrisul corect. Păi dac-ar fi aşa, că româna se înţelege oricum, atunci ce rost are să se mai scrie de mînă cu diacritice? De ce să nu se renunţe la ele peste tot? Mai mult, de ce să se înveţe la şcoală scrisul cu diacritice? Cu un astfel de raţionament nu se ajunge decît la concluzii absurde, care nu stau în picioare. Limba română nu poate fi învăţată fără diacritice, ea are neapărată nevoie de semnele Ă Î Ş Ţ, pentru că sunetele respective sînt foarte importante pentru comunicare. Iar dacă noi folosim acele sunete în vorbire, de ce să nu le folosim şi în scris? De ce în scris ar putea să fie folosit S în loc de Ş, din moment ce în vorbire nu se foloseşte S în loc de Ş? Cui îi foloseşte această lipsă de concordanţă între limba vorbită şi cea scrisă? În nici un caz diferenţierea limbii vorbite de cea scrisă nu foloseşte limbii române, care are nevoie de o corespondenţă perfectă între ce se spune şi ce se scrie, pentru ca sensul unei comunicări scrise să fie la fel de precis ca acela al unei comunicări vorbite.
Dar la argumentul tău cu faptul că limba se înţelege oricum, se poate răspunde că şi multe alte limbi pot fi înţelese dacă sînt scrise fără diacritice, şi totuşi scrisul fără diacritice a devenit “apanajul” exclusiv al românilor, singurii din Europa care nu-şi scriu corect limba. De ce francezii, ungurii, polonezii, cehii, nemţii şi toate celelalte popoare europene pot să scrie cu diacritice, iar românii nu? De ce nici unul dintre aceste popoare nu se ascunde în spatele scuzei că limba scrisă se înţelege oricum de către populaţia băştinaşă? Îţi spun eu de ce, pentru că aceste popoare ţin la reputaţia lor de popoare educate, pe cînd românilor puţin le pasă dacă sînt percepuţi ca nişte semianalfabeţi ce nu pot să-şi scrie corect nici măcar limba maternă.
Nu e vorba că scrisul arată mai frumos cu diacritice decît fără, pentru că limba nu trebuie să fie frumoasă, ci practică şi eficientă, adică să permită comunicarea precisă între persoanele care o folosesc. Limba scrisă fără diacritice îşi pierde din eficienţă, comunicarea realizată cu ea este inferioară, din cauza neclarităţii induse de absenţa diacriticelor. Şi de ce am folosi un mod de comunicare inferior, cînd putem să folosim unul superior cu acelaşi efort?
Natalia, o limbă nu se sprijină prin manifestări festiviste, ci prin folosirea ei corectă zi de zi. Festivităţile sînt folosite de politicieni pentru a-şi face reclamă şi mai ales pentru a cheltui banul public. Dar efectul lor este zero, pentru că în timpul sărbătorii limba este adulată ca o prinţesă, însă a doua zi după sărbătoare limba redevine o cenuşăreasă şi rămîne aşa pînă la sărbătoarea de anul viitor. Iar în acest timp starea ei se degradează continuu, dacă nu sînt luate măsuri. Ştii de la ce a pornit problema asta cu diacriticele? De la faptul că în România nu se găsesc decît foarte greu tastaturi cu diacriticele imprimate pe taste. Şi dintre toate instituţiile astea care se dau apărătoare ale limbii române (Academie, Minsterul Educaţiei, Ministerul Culturii, etc.) nici una nu a insistat în atîţia ani de zile ca vînzătorii de calculatoare să fie obligaţi să vîndă pe teritoriul României tastaturi cu diacritice, pentru ca lumea să scrie corect imediat ce începe să folosească un calculator. Acelaşi lucru am impresia că se întîmplă în Basarabia, unde cu toate că limba este sărbătorită, nimănui nu-i pasă că tastaturile aflate în vînzare nu sînt adecvate pentru scrisul corect în română. Sigur că nu e nevoie să ai tastatură cu diacritice imprimate pentru a scrie cu ele, dar e mai uşor pentru cei nefamiliarizaţi cu calculatoarele să vadă diacriticele pe taste, alături de celelalte litere ale alfabetului românesc. De cînd literele cu diacritice româneşti sînt socotite inferioare celorlalte litere şi nu-şi găsesc locul pe tastaturile vîndute în locurile unde româna este limbă oficială? În alte ţări limba oficială este respectată, iar tastaturile vîndute acolo conţin toate literele folosite în limba oficială. Aceasta este normalitatea, nu ce se întîmplă în magazinele de calculatoare româneşti.
P.S. Mai este o greşeală în scrisul tău, pe care în mod sigur ai preluat-o de la români. Nu trebuie să-ţi fie ruşine de cuvîntul românesc “mersi”, care este cel adaptat limbii române, nicidecum cuvîntul “merci”, care este un cuvînt franţuzesc, neadaptat pentru limba română, cea care se scrie aşa cum se citeşte. Faptul că “mersi” se scrie diferit de cuvîntul din care a provenit este ceva normal pentru limba română, unde cuvintele se adaptează, de exemplu “şosetă” (de la “chausette”), “maşină” (de la “machine”), etc.
————————————
Unu’ dintre cei mulţi,
1. Nu inventa motive care nu există pentru a justifica faptul că nu scrii cu diacritice. Nu mai sîntem în 2001, sîntem în 2010 şi toate problemele tehnice s-au rezolvat. Dacă scrii cu diacritice se va vedea bine, oriunde ai scrie, cu foarte puţine excepţii ale unor situri româneşti ai căror proprietari nu ştiu să stabilească codarea Unicode pentru siturile lor, deci nu e o problemă tehnică, ci una umană, cauzată de indiferenţă. Dar nu înseamnă că din cauza cîtorva nepricepuţi trebuie să sufere limba română. Pe marea majoritate a siturilor româneşti (peste 90%) diacriticele se văd perfect. Fă-i mai bine să sufere pe nepricepuţi nescriind pe siturile lor, decît să faci să sufere limba română şi reputaţia ta de om educat.
2. Scrierea cu  şi “sunt” nu are nici măcar un singur motiv raţional în sprijinul ei. În discuţia de pe Softpedia menţionată în mesajul anterior nimeni dintre cei care sprijină acest fel de scriere nu a putut să vină cu un motiv raţional pentru ea, pentru că el nu există. Singurul motiv este crearea unei iluzii optice în mintea străinilor în a-i face să creadă că  este un fel de A, cînd de fapt sunetul Î este un fel de I, de aceea i se şi spune în fonetică I-posterior, iar popoarele care îl au îl scriu cu litere ce au legătură cu I, nu cu A. Numai în română sunetul Î se scrie cu două litere, lucru care nu are absolut nici o motivaţie logică, ca să nu mai vorbim de faptul că este nepractic şi ridicol prin faptul că în română doar sunetul Î se scrie cu două litere diferite, restul de sunete scriindu-se cu o singură literă, aşa cum este normal.
Academia Română nu are dreptul să dea legi, doar Parlamentul are dreptul să dea legi. Deciziile luate de Academie au caracter de recomandare, nu de lege. Dacă ar fi avut caracter de lege ar fi trebuit să fie pedepsite persoanele, ziarele, editurile, etc. care scriu cu Î şi sînt. Nu se întîmplă aşa ceva tocmai pentru că recomandarea Academiei din 1993 este o simplă recomandare pe care fiecare decide dacă o respectă sau nu. Faptul că au fost ameninţaţi elevii şi studenţii că dacă nu scriu cu Â/sunt li se scad notele la examen este un abuz tipic comunisto-stalinist, adică în afara legii, pentru care Academia ar trebui dată în judecată. Francezii au făcut şi ei o reformă ortografică în anii 1990 şi acolo nimănui nu i-a dat prin gînd să scadă notele elevilor şi studenţilor dacă folosesc în continuare vechea grafie. În plus de asta la francezi s-a simplificat scrierea prin reforma ortografică respectivă, în timp ce la români s-a complicat scrierea (Â) şi vorbirea (sunt). Lingviştii români s-au opus în 1993 la schimbarea grafiei, tocmai pentru că în acest fel este complicată limba într-un mod absolut stupid şi inutil.
Deci, în concluzie, recomandările Academiei Române nu au valoare de lege şi cum Parlamentul nu a votat o lege a limbii române, scrisul cu Â/sunt este complet facultativ, adică este la latitudinea fiecăruia dacă îl foloseşte sau nu. De cînd a ajuns Academia să sperie lumea degeaba, ce este continuatoarea Securităţii? Şi de cînd are dreptul Academia să complice limba română şi să impună folosirea de cuvinte străine (“sunt”)? Şi de cînd are plenul Academiei (compus majoritar din economişti, fizicieni, istorici, ingineri, medici, artişti, chimişti etc.) dreptul să decidă în privinţa limbii române? Păi ce facem, ajungem ca nespecialiştii să decidă în locul specialiştilor? Ce, mai sîntem în comunism, cînd Ceauşescu era considerat mai deştept decît toţi specialiştii şi făcea cum avea el chef, chiar dacă era greşit?
3. Problema principală a limbii române nu este denumirea ei în Basarabia, ci folosirea ei corectă (inclusiv diacriticele), modernizarea ei continuă şi stoparea scăderii numărului de vorbitori. După 1990 limba română a pierdut milioane de vorbitori din cauza emigraţiei masive, lucru care nu s-a mai întîmplat în aceeaşi proporţie cu vreo altă limbă europeană. Bătutul cu pumnul în piept şi manifestările festiviste n-au folosit la nimic pentru a inversa această tendinţă.
LikeLike
Pentru Axel, scuze de deranj…
Mai intai, problema cu diacriticele subsista, in ciuda insistentei tale, chiar azi am vazut texte ratate, cu diacritice, daca voi mai vedea, le voi copia, sa ti le arat. Scuze, mi se pare ca impui reguli in limba romana in mod arbitrar. Si, da, regulile Academiei in domeniul limbii sunt dispozitii legale in domeniul strict lingvistic, caci Constitutia spune ca limba de stat e limba romana, iar la legile definitorii se precizeaza “in conditiile legii”, adica in conditiile definite de Academia Romana. Faptul ca ziarele nu sunt pedepsite tine de impotenta autoritatilor statului de a impune legea. Pe de alta parte, daca stii, exista o revista prin anii ’30, ii spunea Viaţa Romînească, cu î, nu â, in cuvantul “româneasca”, intrucat directorul sau, George Topîrceanu, nu era de acord cu nici o alta litera care sa redea sunetul minunat î (după cum vezi, în mod flexibil, am trecut la diacritice direct în cursul scrierii, dacă ai probleme cu lecturarea, să nu mă ataci). În plus, Nicolae Iorga scria la 1905 numai cu î, inclusiv cuvântul romîn, în ciuda faptului că la noi se folosea oficial scrierea etimologică, prin care sunetul î era redat cu ^ pus pe literele a, e, i, o, u, depinzând de originea cuvântului (reţine că nu e practic deloc să stau şi să schimb aici limba, numai pt. a da de semne diferite), ceea ce crea evidente confuzii, una dintre ele putând fi văzută şi azi în Parcul Carol din Bucureşti, unde e un monument al Ministerului Minelor (acum defunct), de la 1897, unde scrie Fontena, cu semnul de mai sus pe o si e, corect fiind, de fapt, fontana, dupa originea sa latina. Asa incat, daca insisti ca sunetul î trebuie redat doar cu î, nu exclude cuvântul român, ca o excepţie, căci la fel de artificial se scrie cu â pentru a arăta o origine prea latină, când se ştie că în fondul lexical de bază al limbii române avem şi atâtea cuvinte preluate de la vecini… aşadar, scrie şi romîn, dacă nu doreşti să-ţi încalci propria regulă şi să fii tributar reglementărilor academiei ceauşiste, pe care o invoci, care a reintrodus scrierea cu â doar în cazul cuv. romîn şi al familiei sale… De aceea prefer să respect norma legală a Academiei de azi, întrucât aduce o ordine şi o standardizare, în ciuda faptului că e artificială, nefiind, însă nouă, ci propusă de Sextil Puşcariu în 1923, într-o lucrare a sa de gramatică. E artificială total, dar e logică în regulă. Sunt de acord că, din punct de vedere fonetic, sunetul î este mai apropiat de i decât de a şi e un sunet ce a intrat în română de la slavi, aşadar, cuvenindu-se să-l scriem cu î, nicidecum cu â, nici măcar în cuvântul român şi în familia sa lexicală. Sesizezi aici confuzia între a scrie mereu, când romîn, când român ? Aşadar, dacă vrem să respectăm o limbă, mai întâi avem de respectat o morală, o lege, un sistem, apoi de a nedefini pentru totdeauna o identitate şi a nu o mai schimba o dată la 200 de ani… Faptul ca ceri diacritice (am renuntat din nou la a le folosi acum), e doar o forma fara fond, caci si timpul si forma verbului arata se poate deduce clar din context. Iar a face un cititor sa mai si gandeasca la aspectele textului nu mi se pare ceva rau, mai rau e sa-i dai mura-n gura, lasandu-l sa parcurga un text mecanic si pasiv. In plus, cuvantul mersi e un barbarism nemaivazut in limba romana, o artificialitate pe care n-o sustin, o frivolitate a romanului frantuzit, o cochetarie fara sens, intrucat avem cuvantul multumesc, cu mult mai mult sens decat superficialitatea asta introdusa de inculti in limba noastra in sec. XIX, exact cum fac semidoctii si incultii de azi, cand baga la greu englezisme fara noima. Cum am mai spus, nu sunt contra introducerii unor cuvinte pentru notiuni pe care nu le avem, descoperiri tehnice noi, care, oricum, nu se intampla pe la noi, intrucat suntem distrusi, ci sunt total impotriva bagarii cu forta a unor barbarisme de catre toti neghiobii inculti, ramanand ca oile sa le repete apoi mecanic, ca pe banda rulanta si sa rupa limba. Asta porneste tot din psihologia asta de cucerit a noastra, nu de cuceritor, de oameni lipsiti de curajul de a-si asuma o identitate, preluand orice porcarie de afara. Alte popoare, gen armeni, islandezi, isi apara limba si inventeaza echivalente locale pentru orice descoperire, propulsandu-si limba spre viata, iar noi ne-o macelarim cu barbarisme. In acest context, insistenta ta asupra unor amarate de diacritice, pe care nu le-ar gresi nici cei mai inculti, mi se pare, scuze, fara sens si fara fond. Limba romana pierde vorbitori in contextul in care populatia scade si in contextul in care copii mici sunt educati in alte limbi in afara tarii. Faptul ca un roman adult emigreaza, nu inseamna ca am pierdut vorbitori, nu-si uita limba prin emigrare, ci prin moarte sau prin nou-nascuti ce invata intr-alta limba. Inseamna doar ca s-a diversificat arealul limbii romane, ca acel emigrant s-a adaugat unei alte comunitati de romani de peste hotare. Atat. Din nou, Basarabia e un nume gresit, e o inventie ruseasca din 1812, pentru a masca marimea teritoriului ocupat de la turci, adica rupt din Moldova ocupata de turci. Basarabia e tocmai Bugeacul de azi, acum la ucraineni, iar republica independenta de dincolo de Prut e Moldova de Est, pentru a arata ca exista si cea de Vest, a Romaniei, in prezent (pentru ca e asa doar de 161 de ani si, dupa cum merg treburile la noi, nu stiu daca vom mai rezista in formula asta peste inca 100 de ani…) Multumesc pentru atentie.
LikeLike
Unu’ dintre cei mulţi,
Nu mă îndoiesc de faptul că există situri unde scrierea cu diacritice nu e posibilă, ţi-am spus-o deja (de exemplu situl şi blogul Editurii Dacica, unde dacă scrii cu diacritice sînt afişate în locul lor nişte semne indescifrabile). Dar aceste situri configurate prost sînt extrem de puţine, procentul lor nu depăşeşte 5-10% din totalul siturilor în limba română. Şi ce este mai grav este că administratorii siturilor respective nu vor să remedieze situaţia, chiar dacă li s-a reproşat acest lucru. Ei bine, pentru acest procent mic de situri configurate prost trebuie să sufere limba română? Pentru acest procent mic de situri ale unor nepricepuţi trebuie ca românii să îşi scrie limba greşit? De cînd neglijenţa, indolenţa, lenea şi nepriceperea trebuie să dicteze scrierea în limba română? Adică pentru unii care sînt proşti, trebuie să se prostească toată lumea? Tu nu vezi că se poate scrie cu diacritice pe 90-95% din siturile în limba română? De ce vrei să te agăţi de cele 5-10% situri proaste? Ai vreun cîştig din faptul că sprijini nişte incompetenţi şi te laşi ghidat în scriere de ei?
Întrebarea este retorică, pentru că tu procedezi la fel şi în cazul Academiei, care nu este altceva decît un grup de incompetenţi în domeniul limbii române care au impresia că ei au dreptul de a stabili modul în care trebuie să scrie populaţia. De unde şi pînă unde “în condiţiile legii” este egal cu “în condiţiile definite de Academia Română”? Unu’ dintre cei mulţi, părerea mea este că tu nu ai deloc noţiuni de drept şi le potriveşti aşa cum crezi tu că merge. Ei bine, în cazul dreptului nu merge aşa cum vrea unul sau altul. Legea e lege, iar o hotărîre a unei instituţii ca Academia Română nu are putere de lege, ci doar de recomandare. Să fim bine înţeleşi, nu orice instituţie poate emite legi, pentru că nu orice instituţie are reprezentativitate la nivel de populaţie. Parlamentul este singura instituţie care poate emite legi, şi asta pentru că membrii Parlamentului sînt aleşi de populaţie prin vot direct, în cadrul unor alegeri la care participă toţi cetăţenii cu drept de vot. Cu alte cuvinte, Paralamentul poate decide în numele poporului, pentru că Parlamentul este o expresie a voinţei poporului, exprimată prin alegeri. În cazul Academiei lucrurile stau complet altfel. Membrii Academiei nu sînt aleşi de popor, ei sînt aleşi tot de către membrii Academiei, în şedinţe închise, adică la alegerea unui nou membru în Academie participă la vot membrii vechi şi atît. Deci Academia nu are nici o reprezentativitate la nivel popular, ea nu poate să decidă pentru popor, pentru că nu este o expresie a voinţei populare. Sigur că Academia poate emite recomandări pentru popor, dar aceste recomandări sînt facultative, nu obligatorii, ele neavînd putere de lege. Repet, instituţia Parlamentului este singura care poate emite elegi într-un stat democratic, fiind singura ai cărei membri sînt aleşi de popor. Academia nu are acest drept, iar a susţine că hotărîrile Academiei au putere de lege este un nonsens, izvorît din necunoaşterea modului în care funcţionează mecanismele statului de drept.
În ce priveşte scrierea “romîn”, “Romînia” eu n-am nici o problemă în a scrie în acest fel. Nu numai Nicolae Iorga scria aşa, ci şi A. D. Xenopol, al cărui tratat de istorie publicat între 1888-1893 se numea “Istoria Romînilor în Dacia Traiană”. Şi nu erau singurii, lingvistul Ovid Densuşianu, cel care a scris în 1901 prima carte de istorie a limbii romîne scria tot în acest fel.
Nu amesteca problema scrierii cu diacritice cu problema barbarismelor, ele sînt lucruri complet diferite, care necesită ca atare o abordare diferită. Diacriticele servesc la scrierea corectă a limbii romîne, deci ele sînt absolut esenţiale pentru ca limba scrisă să corespundă perfect cu limba vorbită. Barabarismele (cuvintele de origine străină folosite în locul unor cuvinte romîneşti) nu sînt esenţiale pentru limbă, din moment ce există deja cuvinte romîneşti care pot exprima aceleaşi concepte. Deci, diacriticele -> esenţiale, barbarismele -> neesenţiale. Cuvîntul “mersi” poate fi privit ca un barbarism, dar el este util, pentru că e nevoie şi de o formă scurtă pentru a exprima gratitudinea faţă de cineva. Sigur că se poate folosi pentru asta “mulţam”, dar majoritatea populaţiei din oraşe foloseşte “mersi”, pentru că acest cuvînt a fost promovat (inclusiv pe căi oficiale) în defavoarea lui “mulţam”. Din păcate, cuvintele neaoşe au fost şi sînt discriminate în Romînia, fiindu-le preferate de multe ori cuvinte străine. Este o modă lansată în secolul XIX, de cînd cu relatinizarea limbii, care de fapt a fost mai mult o franţuzire, pentru că acum vocabularul romînesc conţine cam 40% cuvinte de origine franceză.
Despre identitatea romînească nu cred că este locul de discuţie aici, deşi este un subiect extrem de interesant. Identitatea actuală a fost inventată în secolul XIX de către latinomani şi evident că ea nu a prins la populaţie decît în mod superficial, chiar dacă în şcoli s-a promovat agresiv în ultimii 200 de ani această identitate falsă. Chiar şi faptul că azi în Romînia nimeni nu mai este interesat de limba romînă, ci doar de limba engleză, dovedeşte lipsa de identificare a populaţiei cu identitatea inventată acum 200 de ani, care se bazează în foarte mare măsură pe faptul că limba romînă este de origine latină, de unde s-a scornit şi faptul neadevărat că poporul romîn ar fi de origine latină, adică descendent al unor italieni. Se ştie că marea majoritate a coloniştilor aduşi de romani erau doar vorbitori de latină, adică latinofoni, dar nu şi latini (italici). Din colonişti latinofoni aduşi din Tracia, Dalmaţia, Panonia, Asia Mică, Orientul Mijlociu, Africa de Nord nu avea cum să iasă un popor latin, mai ales că romanii au stat doar 165 de ani în teritoriile care azi se numesc Oltenia, Banat şi Ardeal, iar după aceea o bună parte din populaţia romană s-a retras în sudul Dunării. A se compara cei 165 de ani ai stăpînirii romane cu cei 1000 de ani cît au durat după aceea migraţiile diverselor popoare care au venit pe tot teritoriul dintre Dunăre, Nistru şi Tisa. Este evident pentru oricine a citit cărţi de istorie că poporul român e un amestec între populaţia băştinaşă (triburile dacice) cu coloniştii aduşi de romani şi cu popoarele migratoare, în special cu slavii. Din punct de vedere genetic poporul român este mai degrabă daco-slav, chiar dacă limba vorbită este una romanică.
——————————–
Unu’ dintre cei mulţi, în loc de a face micul efort necesar pentru a scrie corect, tu continui să-ţi găseşti scuze pentru refuzul de a scrie cu diacritice. Este bine că procedezi aşa, pentru ca să vadă şi cei din Basarabia că în Romînia situaţia limbii oficiale nu este una din cele mai fericite, deşi în Romînia nu-s probleme cu denumirea limbii. Ce folos că limba se numeşte “română” în Romînia, dacă mulţi se încăpăţînează să scrie în “romana”, adică în versiunea fără diacritice? Şi ce este mai grav este că aceia care nu vor să scrie cu diacritice inventează tot felul de pretexte, care mai de care mai nesemnificative. În fapt scrierea fără diacritice reprezintă o barbarizare a limbii romîne, pentru că în locul multor cuvinte romîneşti se folosesc cuvinte care nu există în limbă. Uite, numai în mesajul tău anterior sînt o groază de cuvinte (intai, subsista, vazut, ti, etc.) care nu există în limba romînă, alături de cuvinte care semnifică altceva decît ai vrut tu să spui (in, si, etc.). Asta ca să nu mai vorbesc de un cuvînt precum “CĂCI”, pe care tu îl scrii “CACI”, ceea ce înseamnă cu totul altceva (“defecare”) şi nu ar trebui folosit în contextul de faţă. După cum vezi, scrierea fără diacritice nu duce deloc la situaţii fericite. Deci dacă te opui barbarizării limbii romîne începe prin a da tu însuţi exemplu şi scrie cu diacritice, pentru a folosi numai cuvinte care există în limba romînă şi al căror sens este cel specificat de scrierea lor.
Există pe forumul Softpedia o discuţie aprinsă unde se vorbeşte tocmai despre rezistenţa multor romîni la adoptarea scrisului cu diacritice:
http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=549540
LikeLike
Axel, multumesc pt. ca esti combativ si-mi dai argumente sa te combat. 1. faptul ca lb. romana e reglementata legal de academie e decretat de parlament, te rog citeste, iar parerea mea despre tine este ca nu ai cunostinte in domeniul dreptului, ci le iei dupa o logica proprie (vezi cum e cu reciprocitatea neintemeiata ? – de aceea nu mai raspunde cu aprecieri subiective la opinii obiective) 2. te ocupi excesiv de forma, nu de fond, in timp ce accepti ghiotura de barbarisme gen mersi, un cuvant ce arata degenerarea acestor gloate de rrumini, desi ei continua a-si spune romani… orice roman ce se pretinde astfel, care stie sa citeasca, deci ce-si cunoaste limba, citeste si fara diacritice, nu trebuie sa invoc vreun motiv, ca nu vreau sa fardez forma murdarita de barbarisme a acestei limbi scriind corect unele porcarii de cuvinte barbare – apropo, ai vazut porcaria de a pronunta toti romanii astia rupti de identitate r-ul saxon in cuvintele si numele engleze, sa arate ce bine stiu ei engleza ?!?!? 3. amicus Paulus sed magis amica Veritas (prieten mi-e Paul, dar mai prieten mi-e adevarul – in lat. adevar e fem.) adica nu voi ascunde rahatul sub pres de ochii soacrei, sa nu afle fratii din Moldova de Est despre ceva ce se vede cu ochiul liber: agonia noastra identitara si lipsa de reguli clare in scrierea limbii acesteia… la orasul ce se vede calauza nu trebuie, zice un vechi proverb de la noi… Concluzie: daca nu ne acceptam erorile, nu avem ce corecta… iar erorile inseamna nesocotirea propriilor reguli: mai grea lovitura pt. limba romana e sa bagam cu ghiotura barbarisme, aia e deznationalizare, decat sa avem diacritice si sa nu le folosim, prin conventie de blog… nu vezi padurea din cauza copacilor, mi se pare… iar daca noi pretindem ca n-avem ce corecta, desi altii ne vad fara probleme erorile, nu vom putea castiga respectul nimanui, daca ne incalcam regulile, printre cele morale si sociale si pe cele lingvistice, nu vom avea ce energie culturala radia spre Moldova de Est, nu-i vom putea atrage pe acesti frati de limba la matca lor, ci ne vor dispretui pentru lipsa noastra de corectitudine, de a accepta ca gresim, pentru ingamfarea noastra de a ne pretinde superiori in mod inflationist, adica nesustinuti de vreo fapta care sa trezeasca vreo mica tendinta de respect. Folosirea diacriticelor e doar o forma si o conventie, problema e in barbarisme si in faptul ca ele nici macar nu mai sunt romanizate, ca inainte, ci raman exact asa ca in engleza, desi nu avem nevoie de ele in primul rand, contrazicand prin aceasta conceptul de limba cu scriere fonetica al acestei limbi, care e o regula de fond, nu de forma, asa cum te legi tu de o falsa problema. Multumesc pt. amabila atentie.
LikeLike
Unu’ dintre cei mulţi,
1. Înainte de a face afirmaţii tranşante este bine să ai la dispoziţie argumente solide pentru a le sprijini, altfel afirmaţiile tale se vor prăbuşi la primul argument puternic care le contestă. Îţi repet faptul că nu există o lege a limbii romîne şi deci limba romînă nu este reglementată legal de nimeni, nici de Parlament şi nici de Academie. Nu se poate reglementa un anumit domeniu în mod legal dacă nu există o lege precisă pentru domeniul respectiv. Definiţia noţiunii de lege în DEX este următoarea : “Normă cu caracter obligatoriu, stabilită şi apărată de puterea de stat”. Orice lege are prevăzut în textul său şi un articol cu privire la sancţiunile care sînt adoptate dacă legea respectivă este încălcată.
Academia a emis în 1993 o simplă hotărîre, cu caracter de recomandare, care deci nu are putere de lege şi de aceea nu sînt specificate sancţiuni. Poţi citi hotărîrea din 1993 chiar pe situl Academiei şi poţi observa că nu se specifică nicăieri faptul că hotărîrea este cu caracter obligatoriu pentru toată populaţia, iar cine o încalcă va fi sancţionat. Nici nu se putea spune asta, pentru că e o banală hotărîre a unei instituţii, nu o lege emisă de Parlament.
http://acad.ro/alteInfo/pag_norme_orto.htm
Nimeni (persoană sau instituţie) nu se poate juca cu sistemul legal al unei ţări democratice aşa cum are chef. Există instituţii mult mai puternice decît Academia, de exemplu Armata şi Biserica, dar nici acestea nu au dreptul să emită legi şi nici hotărîri cu caracter obligatoriu pentru toată populaţia. Aceste instituţii şi altele pot să emită hotărîri cu caracter obligatoriu pentru membrii şi angajaţii lor, dar în nici un caz pentru întregul popor. Tot ce este lege într-un stat de drept este emis doar de către Parlament. Deci Academia poate să emită o hotărîre obligatorie cu privire la scrisul cu Â/sunt pentru membrii şi angajaţii săi, dar nu are dreptul să emită o astfel de hotărîre pentru întregul popor. Cine susţine altceva este fie un nostalgic al totalitarismului, fie cineva care nu are habar cum funcţionează un stat democratic, unde există un sistem bine definit în ce priveşte atribuţiile fiecărei instituţii plătite de la bugetul de stat. Academia nu se poate băga peste atribuţiile Parlamentului, aşa cum nu se pot băga nici alte instituţii finanţate de stat sau din fonduri private. Tocmai această delimitare precisă a atribuţiilor fiecărei instituţii permite existenţa unei atmosfere de conlucrare şi nu de ceartă permanentă între ele. Iar cînd vine vorba de legi, nici o altă instituţie în afara Parlamentului nu are voie să le emită.
2. Unu’ dintre cei mulţi, nu ştiu de ce spui despre mine că “accept ghiotura de barbarisme gen mersi”. Ai văzut tu barbarisme în ce am scris eu pînă acum? În loc să te iei de mine în mod gratuit, mai bine te-ai lua de Academie, sub a cărei egidă a apărut DOOM 2 (Dicţionarul Ortografic, Ortoepic şi Morfologic) în anul 2005, dicţionar care este plin de barbarisme, care nici măcar nu sînt adaptate fonetic aşa cum este “mersi”. Vrei nişte exemple de barbarisme din dicţionarul scos de Institutul de Lingvistică al Academiei? Uite-le:
boom (boomuri)
break (breakuri)
breakfast (breakfasturi)
broker (brokeri)
mouse (mouse-ul, mouse-uri)
cash (cash-ul)
boy (boy-ul, boy-i)
make-up (make-upul, make-upuri)
chips (chipsuri)
high-life (high-life-ul)
look (lookuri)
Şi astea sînt doar cîteva din sutele de barbarisme introduse recent în DOOM 2. Răsfoieşte dicţionarul şi convinge-te singur că însăşi Academia acceptă folosirea de barabarisme neadaptate limbii romîne. Pe lîngă astea, un barbarism importat de multă vreme şi adaptat precum este “mersi” face figură de cuvînt neaoş. Spune-mi şi mie de ce Academia preferă pentru dispozitivul de la calculator forma neadaptată “mouse” în locul celei adaptate “maus”? Bineînţeles că ar trebui preferat romînescul “şoarece”, dar dacă populaţia nu-l vrea, n-ar fi mai bine să fie folosit “maus” (“mausul”) în loc de “mouse” (“mouse-ul”)? După cum vezi, Academia nu este nici pe departe apărătoarea limbii romîne, ea a lăsat de izbelişte limba după ce şi-a salvat colaboraţioniştii comunişti din rîndurile sale, folosind şmecheria de a schimba grafia pentru a părea că a devenit anticomunistă. Dar nu este aşa şi n-a fost nici în 1993. Anticomunismul Academiei este doar praf în ochi, pentru că păstrează cu sfinţenie la sînul ei ca membri nişte persoane care s-au manifestat ca aprigi comunişti stalinişti sau ceauşişti. Vrei exemple? Uite-le: Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Bârlădeanu, Mihail Roller, Lothar Rădăceanu. Şi mai sînt şi alţii, nu-s doar ăştia. Academia refuză să-i dea afară, aşa cum a făcut în 1990 cu Nicolae şi Elena Ceauşescu, membri aleşi de plenul academicienilor pe cînd cei doi formau cuplul prezidenţialo-dictatorial comunist. Mai mult, în prezent Academia ţine la un loc în rîndurile sale şi victimele comunismului şi călăii comunişti. Ca să nu mai vorbesc de Mihai Eminescu, ales membru post-mortem, acum obligat să stea alături de comunişti stalinisto-ceauşişti care au făcut rău poporului romîn şi culturii romîne…
Da, am observat tendinţa crainicilor de la TV/radio de a pronunţa toate denumirile străine (persoane, instituţii, oraşe, etc.) ca şi cum ar fi de origine anglo-saxonă. Asta dă naştere la situaţii ridicole, dar este încă un semn clar al îndrăgostirii romînilor de limba engleză şi de respingere a celorlalte limbi de circulaţie internaţională, printre care şi franceza, fosta iubire a romînilor în secolele XIX şi XX. Şi cum nu-i poţi cere un comportament raţional unui om îndrăgostit, tot aşa nu le poţi cere engleziţilor să nu mai considere că tot ce este străin trebuie musai anglicizat. Dar apropo, cred că ai observat şi tu că nimeni, inclusiv Academia, nu încearcă să stăvilească această maimuţărire cauzată de iubirea populaţiei pentru o limbă străină, engleza. Ba chiar Acdemia îşi dă girul unei astfel de practici, aşa cum am demonstrat mai sus cu ultima versiune a dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii romîne (DOOM 2).
3. Nu trebuie indusă o ierrahizare a problemelor de azi ale limbii romîne, din moment ce ele pot fi rezolvate concomitent, cu puţină voinţă din partea populaţiei. Deci nu trebuie spus că problema barbarismelor este mai importantă decît problema scrisului fără diacritice, pentru că nu este aşa. În fapt, barbarismele sînt cuvinte care apar din cînd în cînd în limbaj, însă scrisul fără diacritice barbarizează toată limba romînă, făcînd majoritatea cuvintelor de nerecunoscut şi călcînd în picioare gramatica limbii, de exemplu prin faptul că nu se mai ştie la ce timp sînt unele verbe.
Mai e ceva foarte important legat de diacritice, pe care sînt uimit că tu, Unu’ dintre cei mulţi, nu-l sesizezi. Nu ţi-ai pus vreodată întrebarea de ce populaţia refuză de atîta timp să scrie cu ele? Las notivele tale de-o parte, mă refer la restul. Ei bine, află că o mare parte din cei care resping diacriticele sînt exact aceleaşi persoane care folosesc englezisme cu grămada. Iubirea lor faţă de engleză merge într-atît de departe încît ei vor ca romîna scrisă să fie asemănătoare cu engleza, care este singura limbă europeană fără diacritice. Eu am discutat cu unele persoane din astea şi mi-au spus direct că ei urăsc virguliţele şi căciuliţele, pentru că în opinia lor ele fac româna să pară o limbă învechită, nu una modernă, aşa cum este engleza cea fără diacritice. Ei asociază lipsa diacriticelor cu modernitatea, fără să-şi dea seama că limbi ca franceza, germana, spaniola şi de fapt toate limbile europene moderne (cu excepţia englezei) au diacritice. Pentru mulţi engleziţi faptul de a scrie cu diacritice le apare ca o respingere a modernităţii lingvistice, care este pentru ei întruchipată doar de engleză, tocmai de aceea ei refuză cu îndîrjire să scrie cu diacritice. Deci tu, Unu’ dintre cei mulţi, te întîlneşti în respingerea diacriticelor tocmai cu cei pe care-i critici atît de tare, adică cu adepţii barbarismelor, care sînt de fapt în aceeaşi măsură şi adepţi ai scrierii fără diacritice, cea care face cumva romîna să semene cu engleza. Vezi, se creează un cerc vicios care pune limba romînă în inferioritate faţă de engleză, iar la acest cerc vicios participă şi cei care refuză să scrie cu diacritice, indiferent de motivele lor.
În ce-i priveşte pe basarabeni (sau moldoveni estici, cum le zici tu), nu trebuie să te fereşti de a le arăta situaţia adevărată a limbii romîne în Romînia. Începînd cu 1990 basarabenii au putut să viziteze fără nici o problemă Romînia şi au făcut-o, ba chiar unii au şi studiat la şcoli romîneşti. Deci situaţia din Romînia în ce priveşte limba oficială nu le este necunoscută, iar de cînd cu internetul ei pot să viziteze siturile şi forumurile romîneşti, deci îşi pot da seama şi de situaţia limbii în mediul virtual. Aşa că dacă unii mai cred că limba romînă este respectată în Romînia, atunci o vizită la faţa locului sau o vizită a internetului romînesc le va arăta adevărata situaţie, pe care îi las s-o judece singuri.
LikeLike
Axel, desi ajungem amandoi ca in povestea aia a grupului Planeta Moldova despre cana cu apa in incercarile noastre de a ne convinge reciproc de valabilitatea argumentelor privind limba romana, iti aduc argumentul transant despre statutul legal al deciziilor Academiei Romane in domeniul limbii:
“Legea nr. 752 din 27 decembrie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române
…
Articolul 8
(1) În realizarea obiectivelor sale Academia Română are următoarele atribuţii principale:
a) promovează ştiinţa şi cultura în toate domeniile;
b) se îngrijeşte de cultivarea limbii române şi stabileşte regulile ortografice obligatorii;
…
Articolul 25
(1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, adunarea generală va adopta statutul propriu al Academiei Române.
Articolul 26
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Decretul-lege nr. 4/1990 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 6 ianuarie 1990, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 29 octombrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 11 decembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
BOGDAN NICULESCU-DUVĂZ
Bucureşti, 27 decembrie 2001.
Nr. 752.”
Acum, dupa ce ai citit cu mare atentie fragmentele citate, sper ca nu mai sunt comentarii asupra caracterului legal al normelor susmentionatei institutii.
In privinta altor argumente ale tale, citind intre timp si un document dispobibil pe net, ca si legea de mai sus, document privind noul DOOM (Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii romane) constat ca dispozitiile de acolo, in ciuda unor moduri stranii, cu care nu sunt inca obisnuit, au o logica mai larga decat cea lingvistica, potrivit cu noile curente acceptate in stiinta lingvistica, si anume de autodefinire si evolutie a limbii, asa incat mi le voi insusi pe cele pe care nu le stapanesc inca bine si le voi utiliza intocmai, intrucat respectarea legii duce la ordine si progres, nu imaginarea adevarului. Cam asta e.
Sunt de acord cu tine ca ar trebui sa scriem doar cu î, insa astea sunt regulile in vigoare, cu astea merg, sunt deja acceptate si la UE, din care cu onor facem parte. Sunt de acord ca prin existenta a doua semne grafice pentru fonemul de mai sus, redat in lingvistica prin /y/, se incalca tocmai principiul evolutiv invocat de institutie in adoptarea unor neologisme, totusi, in forma textului de acolo, constat ca acele neologisme, unele redate si de tine, sunt redate doar ca exemple fortate pentru a ilustra reguli de formare a pluralului si nu impuse explicit ca parti ale lexicului roman acceptat. Vointa poporului si prostia jurnalistilor vor impune cu timpul aceste forme, “imbogatind” limba cu gunoaie, cum a fost si in perioada frantuzita… de vor veni chinezii la putere in lume, desi nu cred ca vin, vom avea o etapa sinizanta in evolutia limbii acesteia, negresit. Iar de vor veni rusii, in viitor, sa domneasca iar pe aici, atunci fratii nostri de peste Prut ne vor putea invata limba cea adevarata, caci graiul moldovenesc fusese in trecut limba literara, ce a alunecat spre sud din cauza evolutiei politice. Asa incat e bine sa ne pastram de neamuri, poate ca in viitor vom avea ce invata de la ei: noi tendinte rusificante ale unei limbi dominate in general de orice putere care vine sa-si faca veacul pe aici, asa cum avem si ghioturile de cuvinte unguresti, grecesti, turcesti, slave, etc, etc, etc, ETC…
Constat ca avem puncte in comun si ca ambii suntem preocupati de evolutia ingrijita a limbii romane, fiecare intelegand sa actionam in forme diferite. Intrucat, din pacate, nu putem decide noi problema, care e decisa deja in modul afisat mai sus, propun sa ne consolam cu gandul ca suntem animati de sentimente inalte, ca fondul pornirii noastre e comun si sa avem nenumarate si nebanuite succese si mai ales “succesuri”, cum zicea tanara noastra speranta EBa, fiica cea mezina a pres-ului, in rodnicele noastre activitati. Sanatate multa si noroc in toate iti urez.
Multumesc mult pentru amabila atentie.
LikeLike
Unu’ dintre cei mulţi,
Argumentul tău e la fel de tranşant ca o lamă de gumă de mestecat, pentru că tu te faci că nu înţelegi conceptul de lege şi procesul legislativ. În legea de funcţionare a Academiei se spune că Academia “stabileşte regulile ortografice obligatorii”. Le stabileşte, dar nu le impune şi nici nu sancţionează nerespectarea lor, cred că sesizezi diferenţa. Orice dispoziţie cu caracter obligatoriu trebuie să fie susţinută de măsuri de sancţionare în caz de nerespectare, altfel caracterul obligatoriu este doar pe post de sperietoare pentru cei slabi de înger. Pentru a face din regulile stabilite de Academia Română nişte reguli obligatorii, ele trebuie introduse într-o lege care să fie votată de Parlament. Orice lege care are nişte dispoziţii obligatorii are prevăzute şi nişte măsuri de sancţionare în caz de nerespectare a dispoziţiilor respective. Dacă măsurile de sancţionare lipsesc, atunci dispoziţiilor respective li se poate spune oricum, numai obligatorii nu. Cum ar fi ca un poliţist care prinde pe un automobilist că încalcă regulile de circulaţie să nu-l poată amenda pentru că nu există o lege unde să fie prevăzute măsuri de sancţionare a celor care încalcă regulile obligatorii de circulaţie? Ar fi ridicol, bineînţeles, dar tocmai asta se întîmplă cu regulile de ortografie stabilite de Academie, pentru a căror încălcare nu este sancţionat nimeni, deoarece nu există nici o lege unde să fie prevăzute aceste sancţiuni.
Şi ştii ce este cel mai ironic? Faptul că în ziua de azi, prin scrierea fără diacritice ortografia limbii romîne este nerespectată de vreo 80% din utilizatorii romîni de calculatoare. Cum ar putea să fie sancţionat un număr atît de mare de oameni, de ordinul milioanelor? Ce folos este că Academia l-a băgat în 1993 pe  în mijlocul cuvintelor, dacă lumea îl scrie ca A la calculator? Ce s-a obţinut cu decizia din 1993? Absolut nimic, din moment ce majoritatea populaţiei nu-l foloseşte pe Â. Şi de fapt nu foloseşte nici literele Ă Î Ş Ţ, deci se poate spune că majoritatea populaţiei încalcă regulile obligatorii stabilite de Academie, din moment ce printre regulile obligatorii se află şi folosirea diacriticelor. Ba mai mult, ca o ironie suplimentară, cine scrie cu Î/sînt şi cu diacritice scrie mai corect decît cineva care scrie cu Â/sunt, dar fără diacritice.
În cazul regulilor de ortografie stabilite de Academie, ele sînt obligatorii doar pentru cine nu sesizează că Parlamentul a refuzat să voteze o lege a limbii romîne, lege care ar fi făcut acele reguli ortografice cu adevărat obligatorii. Deci “obligatorii” înseamnă în cazul regulilor stabilite de Academie tocmai inversul, adică neobligatorii, facultative, din moment ce nimeni nu păţeşte nimic dacă nu le respectă. Parlamentul nu deleagă nici unei instituţii dreptul de a emite dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru toată populaţia. Cu alte cuvinte, Parlamentul a acceptat ca Academia să stabilească nişte reguli de ortografie, însă nu vrea ca acestea să fie prezente într-o lege a limbii romîne, tocmai pentru că nu vrea ca ele să aibă un caracter cu adevărat obligatoriu, impus prin lege. Tocmai din cauza asta în Republica Moldova se cere ca Parlamentul să emită o hotărîre în privinţa schimbării grafiei, în lipsa căreia ceea ce decide Academia de Ştiinţe a Moldovei cu privire la grafie este doar facultativ, iar populaţia nu poate fi obligată să le respecte. Citeşte articolul de mai jos ca să vezi că în Basarabia se merge pe calea legală, lăsînd la o parte faptul că argumentaţia Academia de Ştiinţe a Moldovei pentru Â/sunt este complet aberantă şi denotă o înclinare propagandistică demnă de secolul XIX, dar absolut ridicolă în ziua de azi.
http://tinyurl.com/ortografie-basarabia
Respectarea legilor duce la ordine şi progres doar în cazul unor legi raţionale, nu şi în cazul unor legi cu substrat politic sau propagandistic. Nu uita că şi în comunism se emiteau legi, dintre care unele erau îndreptate împotriva dorinţelor populaţiei de exprimare sau deplasare liberă. Deci legile nu trebuie considerate ca fiind bune în mod aprioric, ele trebuie analizate, iar cele proaste nu trebuie adoptate.
Neologismele (englezismele) din DOOM 2 nu sînt puse acolo pentru a exemplifica formarea pluralului, ci ele sînt puse pentru a fi folosite de cei care consultă dicţionarul şi vor să ştie dacă un anumit cuvînt străin este acceptat de Academie pentru a fi folosit în texte romîneşti fără a fi nevoie de a-l pune în ghilimele sau de a-l scrie cu litere înclinate. Articularea cuvintelor străine importate nemodificat şi formarea pluralului lor este explicată în DOOM 2 la paginile XCI, XCII şi XCVI, deci nu era nevoie să umple dicţionarul cu “exemple”. Pur şi simplu, cu DOOM 2 Academia şi-a dat girul pentru importarea de cuvinte străine neadaptate la limba romînă. Înstrăinarea limbii poate continua deci cu aprobarea Academiei.
LikeLike
Pentru: unu’ dintre multi si Axel:
Eu înţeleg că tematica este controversantă puţin: cineva scrie cu diacritice, cineva FARA. Însă, rog, dacă aveţi chestii personale de discutat să le faceţi în afara blogului meu… Scrisul cu/fără diacritice este o alegere individuală. Cine vrea – scrie, cine nu – nu. Să vă impuneţi unul altuia careva reguli – nu văd sens… Mai ales că discuţia nu se referă direct la postul sub care includeţi comentariile.
LikeLike
Scuze sincere pentru iesirea mea mai dura, eu nu am impus reguli, ci m-am aparat doar cu argumente pe care partea adversa nu a dorit sa le ia in seama tocmai de atacurile domniei sale. Astfel incat am incercat sa intuiesc nivelul sau de intelegere si a rezultat textul de mai sus intr-o zi in care eram suparat tocmai din cauza unui incident cu o persoana de acelasi gen, tipologie de care urla populatia asta (de la Nistru pan’ la Tisa) si de care sunt satul pana peste cap, caci cei ca ei i-au contaminat si pe altii intru mocirla de azi. Din nou scuze fata de tine si cei neimplicati, insa, desi acum cred ca nu merita, deci nu trebuia, m-am simtit dator sa intru in rolul educatorului care trebuie cateodata sa mai dea peste nas orgoliului prostesc al unora ce nu asculta intentionat de vorba buna si isi provoaca partenerii cu ineptii, insultandu-le inteligenta. Eu inteleg rostul unor asemenea forumuri sub forma unor discutii cu argumente si contraargumente obiective, cu interpretari de sens primar si fara aprecieri subiective fara legatura directa. De aceea il avertizasem intr-un mesaj anterior ca nu e bine sa facem aprecieri si nu am fost, din pacate, ascultat. Fiind o conjunctura proasta in acea zi (festivalul Bucurestiului, ce porcarie, etc) am sarit si eu la gatul lui Axel, care, in ciuda mainii intinse de mine anterior, tot cauta sa-mi puna pumnul in gura fara a se gandi ca poate nimeri in coltii mei. Intrucat a dovedit ca tot nu-mi citea argumentele, am decis sa scriu asa, poate, speram, totusi… Nu vreau sa declansez vreun razboi ca e plina lumea si, pentru a treia oara, regret ca a trebuit sa citeasca altii imaginea in cuvinte a nervilor mei asupra lipsei de ratiune. Multumesc mult pentru amabila atentie !
LikeLike
mai adaug si ca, spre ingropare a securii razboiului, poti sa si stergi mesajul anterior, chiar daca l-a vazut sau daca nu, pentru a preintampina vreo reactie instinctiva a sa si o corectie si mai severa din partea mea… multumesc din nou !
LikeLike
Natalia, nu trebuia să ştergi mesajul injurios postat de “Unu’ dintre cei mulţi” acum trei zile. Basarabenii care-ţi citesc blogul ar fi putut vedea care este de fapt comportamentul multor romîni din ziua de azi, caracter care stă ascuns uneori sub o imagine externă mieroasă şi politicoasă. Însă în momentul în care aceşti romîni pierd o dispută, de exemplu una de idei, ca aceea de aici, caracterul lor adevărat iese la iveală arătîndu-se în tot extremismul lui bolnav. Mesajul lui “Unu’ dintre cei mulţi” era un exemplu de vulgaritate, violenţă verbală şi intoleranţă, elemente care din păcate fac parte din discursul obişnuit al multor romîni. Este evident faptul că eu nu am să mai discut cu un astfel de personaj, pentru că singura modalitate de a trata eficient cu ei este ignorarea lor completă. Am să dau mai jos cîteva extrase din mesajul respectiv, pentru ca cititorii să-şi dea seama de ce am ales să-l ignor pe cel care a putut scrie astfel de mizerii:
Citate din mesajul lui “Unu’ dintre cei mulţi”
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Imi pare rau ca esti obtuz si continui cu aprecieri subiective. O lege se respecta si punct. Daca spui ca stii drept, probabil ca stii ca nici constitutia nu prevede sanctiuni, ci doar obligatii. De-aia a ajuns Romania rruminia azi, din cauza unor imorali ca tine, care sunt si needucati, nu iau atitudine in public cand trebuie, da-si dau in petic pe bloguri cu opinii personale extreme si extrem de proaste. Legea nu e imperfecta daca nu prevede sanctiuni, iar ce e obligatoriu, nu prevede tocmeala, cum faci tu aici. De-aia esti rrumin, nu altceva, ca esti corcit cu apucaturi culturale de mahala, de a negocia si cel mai demn lucru, legea, intr-un mod egoist, personal si fara rost.
[…]
Fii fericit ca vorbesti prostii cu ghiotura, fara o logica, suferi de o tulburare de personalitate de care sufera toti sclavii rrumini de azi, care produc poluare sociala prin manifestarile lor de doi bani, fara cap… fii fericit ca ai scos raul din mine, doream sa ma abtin, insa macar varful partii vizibile a eisbergului imaginatiei mele a trebuit satisfacuta prin mesajul asta. Ca vad ca de vorba logica nu stii, de vorba buna n-ai auzit, si, daca n-ar fi fost blogul asta, ti-as fi aratat eu cum e sa ma cobor si mai jos, sa-ti sap radacinile alea bolnave, parazit social ce esti ! Sper ca am facut atatea aprecieri subiective incat sa te saturi, caci te-am avertizat anterior si tot bolnav esti, homo fara cap ! Hai, pa, ba, ca m-ai plictisit, mars la-nvatatura, nu mai tulbura lumea cu prostii, cauta sa te vindeci intelectual ca esti praf, praf ca toti rruminii astia ingamfati fara a spune nimic in schimb. Te astept sa vii cu vreo replica acida, balamuc mic ce esti, sa te linistesc de tot, caci asa cum stiu a fi educat, stiu si leacul pentru niste javre turbate din categoria in care cu obstinatie incerci sa rupi gardul pt. a intra. Iar aceasta scrisoare se doreste un raspuns adus caracterului tau mojic, nicidecum vreun argument, pentru ca ti-am dat destule, insa esti prea redus pt. a discuta logic si pe argumente clare, esti ca orice jeg rrumin (corcitura rrom-romin, plus alte jigodii) de tipologia caruia m-am saturat. Ce-as vrea sa se nasca si la noi vreun Pol Pot sa mai scape tara de voi, sa ramanem mai putini da’ mai buni, ca produceti numai pagube, nimic altceva.
[…]
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Sfîrşitul citatelor din mesajul lui “Unu’ dintre cei mulţi”
Ei bine, ce a declanşat manifestarea asta de furie din partea lui “Unu’ dintre cei mulţi”? Simplul fapt că a pierdut bătălia pe tărîmul argumentelor. În momentul în care şi-a dat seama de asta, el a căutat să tragă discuţia din zona ideilor în cea a noroiului verbal. Este din păcate o atitudine care se întîlneşte des în Romînia, aşa cum se poate constata şi din multele discuţii de pe forumuri care sfîrşesc în acelaşi fel. În momentul în care bătălia de idei este pierdută, se apelează la atacuri la persoană exprimate într-un limbaj josnic, care arată un exerciţiu îndelungat în astfel de practici.
Însă “Unu’ dintre cei mulţi” nu a pierdut bătălia numai pe terenul argumentelor, ci şi pe acela al credibilităţii personale. El şi-a dovedit pe deplin ipocrizia (prefăcătoria) atunci cînd a susţinut că normele ortografice obligatorii trebuie neapărat respectate, dar el va continua să scrie fără diacritice pentru că aşa are chef, deşi scrisul fără diacritice este o încălcare grosolană a normelor ortografice ale limbii romîne.
Alt lucru care l-a deranjat enorm pe “Unu’ dintre cei mulţi” este faptul că i-am demonstrat că Academia Română, ale cărei decizii el le respectă cu stricteţe (exceptînd scrisul cu diacritice) de fapt nu a făcut nimic bun pentru limba romînă din 1990 încoace. Limba romînă este actualmente în cea mai grea situaţie de cînd există ea, iar Academia nu face nimic pentru a o ajuta, ba chiar contribuie la acţiunile de distrugere a ei prin acceptarea introducerii în dicţionare a multor cuvinte neadaptate limbii romîne şi prin tolerarea lipsei tastaturilor cu diacritice, cele care ar permite populaţiei (inclusiv celei din şcoli, licee şi facultăţi) să-şi scrie corect limba. Academia a pus “batista pe tastatură” şi nu-i pasă că romînii sînt singurul popor din Europa care nu-şi scrie corect limba maternă.
Mesajul lui “Unu’ dintre cei mulţi” este foarte interesant de analizat pentru că el conţine o chintesenţă a gîndirii intime a multor romîni de azi. Romînii în general nu ştiu istorie, pentru că nu le place să citească cărţi de istorie. Tot ce ştiu ei despre istoria poporului romîn este proaganda învăţată în şcoală la orele de istorie, care nu face decît să imprime în minţile şcolarilor nişte clişee fără legătură cu realitatea, vechi de 200 de ani, din vremurile în care istoriografia romînă nu se ghida după principii ştiinţifice, ci doar după principii propagandistice în slujba unor scopuri politice. Asta se vede foarte bine din mesajul lui “Unu’ dintre cei mulţi”, care are impresia că termenul “rumîni” este unul injurios, sugerînd nişte fiinţe inferioare. În fapt denumirea “rumîn” este adevăratul nume al poporului, singurul care apare în scrierile vechi, adică în cronici şi documente. De altfel în primul text scris în limba romînă care s-a păstrat (“Scrisoarea lui Neacşu din Cîmpulung) apare şi denumirea “Ţeara Rumînească” pentru regiunea care azi se chamă Muntenia. Denumirea de “român” este o invenţie a latiniştilor din secolul XIX, avînd ca scop inducerea unei iluzii optice în mintea străinilor, astfel ca aceştia să facă confuzia între “român” şi “roman”, şi deci să considere că “românii” sînt descendenţii direcţi ai “romanilor”, neamestecaţi cu vreun alt popor, nici măcar cu dacii. Dar să le dăm cuvîntul istoricilor:
============================
Constantin C. Giurescu: Istoria Românilor (volumul II, pagina 242) – Editura All, Bucureşti, 2007
Numele nostru generic şi străvechi, acela pe care-l întrebuinţează poporul, este numele de rumân. Forma român pare a fi mai nouă — o găsim în veacul al XVI-lea în “Palia de la Orăştie” — şi se datorează influenţei literare. Rumân este însă vechiul nume al romanilor, modificat după legile dezvoltării limbii noastre. […] Ca şi pentru popor, noi am avut şi pentru ţară un nume străvechi şi generic: acela de Ţara Rumânească.
——————————————-
P.P. Panaitescu: Interpretări Româneşti (pagina 65) – Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994
De fapt, numele, aşa cum l-a păstrat tradiţia, este rumân şi Ţara Rumânească; aşa scriu toţi cronicarii şi aşa este tipărit în cărţile vechi bisericeşti şi în actele domneşti. Şi azi în popor şi chiar la oameni cu carte se aude zicîndu-se rumân, în loc de român. Aşa cere spiritul limbii noastre, cuvintele latine, ca bonus, dolor, morire, nomen, au transformat pe o în u, când au trecut în limba noastră, adică: bun, durere, murire, nume. Aşa şi romanus a dat rumân. Numai pe cale cărturărească rumân s-a transformat mai târziu în român, adică acei oameni mai învăţaţi care ştiau că numele neamului nostru se trage din acel al romanilor, au crezut că rumân este o greşeală, pe care s-au apucat s-o corecteze. Primii care au scris român (românilor) sunt tocmai editorii “Vechiului Testament” tipărit la Orăştie la 1585 (Palia de la Orăştie), dar atunci această transformare savantă n-a prins împotriva limbii populare. Câteodată, în copiile de letopiseţe, ce se făceau în veacul al XVIII-lea pentru curţile boiereşti, unii grămătici înlocuiau numele rumân cu român, dar acestea sunt cazuri cu totul sporadice. Abia în veacul al XlX-lea, oamenii învăţaţi, sub influenţa Şcolii Ardelene din Blaj, au zis consecvent români, nume care s-a generalizat sub influenţa şcolii (Petru Maior zicea de-a dreptul romani şi romanilor.)
=============================
Revin acum la analizarea mesajului postat de “Unu’ dintre cei mulţi”. Las la o parte atacurile la persoană sub forma aprecierilor injurioase (“sclavii”, “parazit social”, “homo”, “javre”) şi mă opresc la cea de ordin psihiatric (“tulburare de personalitate”). Este interesant că “Unu’ dintre cei mulţi” cunoaşte o astfel de denumire de ordin medical, însă se vede că el nu înţelege ce se ascunde în spatele acestui concept, din moment ce prin mesajul său el dă un exemplu perfect de discurs care se încadrează tocmai la diagnosticul de “tulburare de personalitate”. În fapt nici măcar nu-i nevoie de studii de specialitate pentru a observa că “Unu’ dintre cei mulţi” este o persoană “tulburată”, care răbufneşte la prima ocazie asupra oricui pentru a se descărca de neplăcerile acumulate de-a lungul zilei. Mai mult, “Unu’ dintre cei mulţi” îşi arată intoleranţa faţă de ţigani (“rromi”), fără să-şi dea seama că limbajul său extrem de vulgar îl apropie de aceştia. În fapt, printr-un astfel de limbaj, “Unu’ dintre cei mulţi” arată că este un admirator ascuns al ţiganilor, cărora le copiază vocabularul şi exprimarea.
“Unu’ dintre cei mulţi” face parte din romînii care s-au format în anii comunismului şi au rămas marcaţi pe viaţă de obedienţa (ascultarea strictă) faţă de autoritate. El a rămas sub impresia că autoritatea publică are tot timpul dreptate, iar ceea ce hotărăşte ea trebuie ascultat fără crîcnire. Comuniştii au inoculat acest comportament populaţiei sub ameninţarea pedepselor cu închisoarea. Unii romîni n-au reuşit nici pînă acum să-şi înfrîngă această frică şi să-şi redobîndească libertatea de a gîndi singuri, fără a mai sta tot timpul în aşteptarea ca autoritatea publică să le transmită “gîndirea unică” pe care s-o asculte orbeşte. Şi mai grav este însă altceva. Aceşti oameni care ascultă fără crîcnire de autorităţi încearcă să-i determine şi pe alţii să fie la fel, cu alte cuvinte să transforme toată societatea romînească într-una de sclavi supuşi şi temători de pedepsele ce li se pot aplica. Ei nu înţeleg că autorităţile, inclusiv cele culturale de genul Academiei, pot să greşească şi o fac în mod frecvent, de aceea populaţia nu trebuie să asculte de autorităţi în orice situaţie, ba mai mult trebuie să le semnaleze autorităţilor cînd acestea greşesc şi să le oblige să-şi repare greşelile. Autorităţile publice (inclusiv Academia) funcţionează cu banii pe care populaţia îi plăteşte la bugetul de stat, deci populaţia trebuie să exercite un control asupra autorităţilor din moment ce ea le plăteşte cheltuielile. Academia a făcut o greşeală enormă faţă de limba romînă în anul 1993 prin schimbarea ortografiei, greşeală pe care trebuie să o repare cît mai repede spre binele limbii romîne şi al populaţiei care o foloseşte. Dar asta nu e singura greşeală făcută de Academie. Invazia de barbarisme englezeşti, nefolosirea programelor de calculator în romînă şi scrierea fără diacitice se întîmplă sub ochii Academiei Române, care nu face absolut nimic pentru a le contracara, ba chiar încurajează aceste tendinţe distructive pentru limba romînă.
Sfîrşitul mesajului lui “Unu’ dintre cei mulţi” este însă cu adevărat îngrijorător din prisma imaginii pe care o oferă despre el însuşi, imagine care nu este singulară, fiind de altfel întîlnită la mulţi romîni. Practic în finalul mesajului se recurge nu numai la agresiune verbală, dar se ameninţă şi cu agresiunea fizică, în fapt cu exterminarea. Din păcate, idealul de conducător al multor romîni din ziua de azi nu este cel democratic, ci cel tiranic, inspirat de dictaturile orientale. Declinul societăţii romîneşti de după 1970 a început după vizita lui Nicolae Ceauşescu în Coreea de Nord, unde a avut ocazia să vadă un popor perfect dresat şi ascultător, model pe care el a vrut să-l impună şi poporului romîn. Iată însă că şi în anul 2010 mai există romîni care visează la eficienţa ucigaşă a dictaturilor comuniste orientale. Pentru cine nu ştie, Pol Pot a fost dictatorul Cambodgiei care a pus la punct între 1975-1979 un program masiv de “reeducare” comunistă îndreptat în special împotriva intelectualilor şi orăşenilor în general. Acest program a fost de fapt un genocid soldat cu 2 milioane de oameni omorîţi de forţele guvernamentale sau lăsaţi pradă foametei produse de politica greşită a comuniştilor cambodgieni. Totul pentru că se încerca eliminarea fizică a oamenilor care aveau o gîndire independentă, pentru ca să rămînă doar oamenii care să asculte orbeşte de autorităţi. Iată cine este idolul lui “Unu’ dintre cei mulţi”, un dictator comunist criminal!
P.S. Natalia, acesta este ultimul comentariu pe care-l mai postez la acest articol de blog, pentru că nu vreau să mai am de-a face cu admiratori ai unor criminali în masă, aşa cum este “Unu’ dintre cei mulţi”.
LikeLike
pt. a raspunde ar trebui sa ma aplec si sa scormonesc prin gunoiul lansat mai sus, insa nu pot da atentie calitatii execrabile a unui asemenea material fara noima… eu discut pe argumente, nu pe prostii degenerate, fara sens… ma bucur, totusi, ca am curatat blogul asta de comentariile unui jaf jalnic, daca se retrage (daaa, Doaaamneee !)… imi intorc fata…
LikeLike
insa pt. ceilalti, pt. a fi mai cinstit, pt. a arata cum vad lucrurile cu rruminii (romanii corciti si fara minte, fie si de genul personajului care agreseaza mai sus blogul asta, fara a avea minte, ci doar info nelegate si incomplete), inserez aici o poezie compusa in intregime de subsemnatu’ pe 31 martie a.c. si pe care am trimis-o pe mai multe bloguri pe unde mi-am bagat nasul (pe atunci le spuneam celor la care ma refer mai jos rromani, insa acum, considerand ca situatia s-a agravat, le zic rrumini, rumanul, sau vecinul, fiind serbul legat de glie in evul mediu, taranul fara pamant, un fel de sclav in sistem patriarhal, pt. a elimina orice prostii de alt gen)…
Elegie rromânilor
Doar manele, gălăgie,
Incultură şi venin,
Doar trădare şi prostie,
Cinstea şi gândirea-s chin !
Sunt ei tineri ce morala
Şi ştiinţa le propun ?
Animale fără cuget,
E incultul stat român !
Primitivi ce lasă-n urmă
Mizerie şi scuipat,
Haite laşe merg în turmă,
Fost popor degenerat !
E-un popor ce se afirmă,
Peste-al său pământ stăpân ?
E-o societate-n beznă,
Decăzutul stat român !
Militari inculţi şi josnici,
Directori şi şefi corupţi,
Mafioţi bogaţii putrezi,
Imorali sunt cei mărunţi !
E-o societate nouă
Cu legi drepte ce rămân
Peste veac s-o guverneze ?
E bolnavul stat român !
Trec guverne criminale
Vând tot, oameni şi natură,
Corcituri, viermi ce devoră,
Fără suflet şi măsură !
E-un soldat ce stă de strajă
Peste-al său pământ străbun ?
Nu, e-o sclavă ce cerşeşte,
Este fostul Stat Român !
Stă în voi, bătrâni şi tineri,
Forţa de a vă schimba,
De a fi între voi oameni,
Şi de a vă educa !
Educaţia morală
E al propăşirii drum
De a ridica din resturi
Numele de Stat Român !
LikeLike